România va avea până cel târziu în martie 2014, pentru prima dată, hărţi de risc la inundaţii, a declarat azi ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga.
„În fiecare plan de apărare împotriva inundaţiilor există nişte hărţi de inundabilitate, pe baza datelor istorice, dar hărţile de risc înseamnă şi estimarea pagubelor care se produc în zonele respective”, a spus Lucia Varga.
Ministrul delegat a precizat că există o strategie de management al riscului la inundaţii, conform căreia România are nevoie de 17 miliarde de euro până în anul 2035, pentru investiţii în infrastructura de apărare împotriva inundaţiilor.
„Important este să ne menţinem ritmul finanţărilor în jurul a 600 de milioane pe an. Se fac eforturi, şi la rectificare s-au dat bani şi în octombrie iar vom mai primi fonduri astfel încât să continuăm aceste lucrări cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, să finalizăm unele dintre ele şi să începem finanţări noi. Din 2006, de când am pornit aceste proiecte, s-a menţinut ritmul la 700-800 milioane pe an. Această adaptare la fenomenele meteorologice extreme ne va costa mai puţin decât pagubele provocate de inundaţii”, a subliniat Lucia Varga.
Aceasta a adăugat că prioritatea Guvernului este şi atragerea de fonduri europene pentru realizarea cadastrului României, care le-ar da posibilitatea locuitorilor din zone precum cele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi să îşi facă asigurarea obligatorie a locuinţelor.