Preşedintele ANSVSA, dr. Vladimir Mănăstireanu a convocat ieri o şedinţă a Consiliului Ştiinţific pentru a supune analizei acestui for situaţia creată de evoluţia pestei porcine africane la porcii mistreţi din Lituania şi Polonia.

„Discuţiile au vizat, în principal, strategia adoptată de ANSVSA pentru a preveni apariţia pe teritoriul naţional a pestei porcine africane, identificarea unor modalităţii de iniţiere a unui studiu entomologic privind prezenţa pe teritoriul României a căpuşelor care au rolul de vector şi rezervor pentru această boală, dar şi alte aspecte ştiinţifice şi tehnice legate de măsurile aplicate pentru protejarea ţării noastre împotriva unor boli ale animalelor”, se arată într-un comunicat remis de ANSVSA redacției stiriagricole.ro.

Totodată, în cadrul Consiliului Ştiinţific al ANSVSA s-a discutat despre promovarea rolului Uniunii Europene, a strategiei Comisiei Europene, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Animalelor şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,  ,,One Health” aplicată de statele membre pentru asigurarea stării de sănătate a animalelor de fermă, a celor domestice, precum şi a stării de sănătate a cetăţenilor prin consumul de produse alimentare sigure şi prevenire a zoonozelor, boli transmisibile de la animale la om.

Share on Facebook