Conform ISU Valcea, mai multe gospodarii din comuna Vaideeni au fost inundate joi, dupa ce raul Luncavat a iesit din matca in urma unor ploi abundente, scrie Agerpres.

Conform institutiei, traficul pe drumul care trece prin centrul localitatii a fost blocat din cauza apei dar si a aluviunilor. „Nivelul apei pe strada are acum 10 centimetri, a scazut”, a spus Catalin Popescu.

ISU Valcea a trimis in zona, in sprijinul populatiei, patru echipaje de pompieri si doua echipaje SMURD.

Nu au fost anuntate victime. Au fost semnalate si cazuri de autoturisme avariate de furtuna.

„In comuna Vaideeni, urmare a unei viituri, au fost inundate mai multe gospodarii, au fost avariate autoturisme si a fost blocat traficul. La fata locului se deplaseaza patru echipaje ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU). Nu au fost anuntate victime, dar pentru a asigura primul ajutor in situatia unor eventuale cazuri, au fost deplasate si doua ambulante SMURD. A fost o rupere de nori si raul Luncavat a iesit din matca. Deocamdata sunt solicitari pentru interventii la mai multe gospodarii. Judetul Valcea se afla sub avertizare de Cod galben de precipitatii abundente. La nivelul ISU a fost operationalizata grupa operativa pentru monitorizarea si gestionarea situatiilor de urgenta”, a spus reprezentantul ISU Valcea.