Cultivatorii de grau si orz cunosc efectele devastatoare cauzate de infestarea cu fuzarioza. Boala fungica raspandita contamineaza cerealele cu toxine care provoaca imbolnaviri la animale si la oameni si pot distruge o intreaga recolta.
Pe masura ce epidemiile de fuzarioza au inceput sa se agraveze in estul SUA in anii 1990 si nu numai, din ce in ce mai putini fermieri au fost dispusi sa riste sa planteze grau.
Insa batalia pentru a elimina fuzarioza continua. Mai multi specialisti au facut eforturi continue pentru a dezvolta solutii durabile si soiuri de grau care sa reziste la atacul acestei boli.
Intr-o noua analiza, cercetatorii de la Universitatea din Illinois spun ca aceste eforturi au dat roade. In ultimii 20 de ani, valorile critice ale rezistentei graului s-au imbunatatit semnificativ.
Si, spun ei, daca eforturile de reproducere continua, vulnerabilitatea la fuzarioza ar putea fi eliminata in decurs de 40 de ani.
Citeste si: APIA, noutati despre subventia la motorina
„Nu cred ca cineva isi da seama ca este posibil sa eliminam fuzarioza pentru totdeauna. Patruzeci de ani pare mult, insa este bine de stiut ca amenintarea bolii ar putea disparea definitiv.”, spune Jessica Rutkoski, profesor asistent al Departamentului de stiinte a culturilor din Illinois si co-autor al noii lucrari.
Rutkoski si colegii ei au examinat date acumulate pe parcursul a 20 de ani, din noua programe universitare care se intind pe 40 de locatii din estul SUA. In total, sunt 1.068 de genotipuri de grau supuse analizei.
In fiecare an si in fiecare locatie, cercetatorii au inoculat plante de grau cu spori de Fusarium.
Ei au evaluat atat intrarile de testare (hibrizi noi de grau), cat si soiurile verificate (standard in toate locatiile si anii) pentru diferite tipuri de rezistenta. Soiurile de verificare pe termen lung actioneaza ca un tip de barometru, tinand cont de practicile agronomice si de factorii de mediu.
Cercetatorii au analizat incidenta bolii, severitatea, boabele de grau deteriorate de Fusarium si continutul de deoxinivalenol (cunoscut si sub numele de Vomitoxina), principala toxina nociva a cerealelor contaminate cu Fusarium.
Si, peste 20 de ani si 1.068 de soiuri analizate, rezistenta plantelor s-a imbunatatit.
„Castigul genetic in rezistenta la boli a fost semnificativ pentru fiecare dintre aceste plante. Cel mai important, am observat o scadere de 0,11 parti pe milion a deoxinivalenolului.
Doar faptul ca vedem orice tendinta favorabila este un lucru imbucurator”, spune Rutkoski. „Practic, acest lucru arata ca toata lumea face progrese si ca investitia in programele de crestere publica da roade.”
Rutkoski spune ca crescatorii au folosit aproape orice tehnica pentru a incerca sa creasca rezistenta la fuzarium. Este o nuca greu de spart, deoarece rezistenta este controlata de mai multe gene care interactioneaza.
„Este rezistenta cantitativa. Nu exista o singura gena care sa rezolve problema. In ceea ce priveste reproducerea, oamenii s-au uitat la surse exotice de rezistenta, cum ar fi hibrizii chinezesti, care au o rezistenta crescuta.
„Aceasta a avut succes intr-o oarecare masura, dar acele gene tind sa fie asociate cu aspecte nefavorabile, cum ar fi randamentul mai scazut. Deci, au existat probleme”.
Cand Rutkoski a analizat impactul introducerii de germoplasma din hibrizii de grau chinezesti, a constatat ca aceasta practica nu sustine in vreun fel cresterea rezistentei.
Cu alte cuvinte, progresul din ultimii 20 de ani s-a datorat in mare parte crescatorilor care incurajeaza rezistenta nativa – capacitatea genetica inerenta a graului adaptat local de a rezista bolilor – mai degraba decat introducerea rezistentei din surse exotice.
Asta nu inseamna ca noi surse genetice de rezistenta nu isi au locul.
Rutkoski observa ca este important sa incercam sa identificam genele cu o rezistenta mai mare, deoarece adesea ele pot ajuta crescatorii sa-si atinga obiectivele mai repede.
In cele din urma, Rutkoski spera ca rezultatele ei sa justifice si sa incurajeze investitiile in programele publice de crestere.
„Nimeni nu observa cu adevarat progresul care se face. Cred ca exista un oarecare scepticism si suspiciune ca reproducerea nu este atat de importanta.
Sau oamenii cred ca trebuie sa ne concentram mai mult pe modificarea genomului sau pe gasirea de surse mai exotice de rezistenta”, spune ea.
„O multime de programe de crestere publica se inchid si riscam sa pierdem toate acele progrese. Asa ca, am fost multumit sa arat ca imbunatatirea este foarte consistenta in timp.
Si daca te tii de acest tip de strategie, vei avea rezultate garantate. Nu este riscant.”
