Cultivatorii de fructe din Uniunea Europeana vor putea sa exporte mere si pere pe piata din Statele Unite la finele acestui an, a anuntat recent Comisia Europeana, informeaza Agerpres.

Intr-un comunicat de presa, comisarii europeni ai Agriculturii, Comertului si Sanatatii si Protectiei Consumatorilor au salutat publicarea de catre Departamentul american al Agriculturii (USDA) a unui set de masuri care trebuie luate de cultivatorii europeni, drept un pas necesar care sa faciliteze exporturile de mere si pere din UE spre SUA.

„Aceasta masura ar fi una deosebit de benefica pentru fermierii europeni. Multi dintre ei si-au pierdut pietele de export in urma embargoului rusesc din 2014. Deschiderea pietei americane pentru recolta din 2016, adica pana in luna septembrie 2016, este fezabila daca toate partile isi continua eforturile”, se noteaza in comunicatul semnat de cei trei comisari europeni.

Aceasta cerere de simplificare a accesului pe piata americana dateaza din 2007 si acopera opt state membre (Belgia, Danemarca, Spania, Franta, Italia, Olanda, Polonia si Portugalia). Cu toate acestea, Comisia Europeana apreciaza ca valoarea comerciala a acestor exporturi este una „modesta”, de aproximativ 10 milioane de euro (echivalentul unei cote de piata de 0,5%).

In urma sanctiunilor impuse de Rusia in 2014, exporturile de fructe ale Poloniei si Belgiei s-au redus cu 50%, mai informeaza sursa citata.

Pe langa aceasta masura, Uniunea Europeana vrea sa ajunga si la un acord de liber schimb mult mai amplu cu SUA, asa-numitul Tratat Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), care presupune un nivel crescut de angajament la cel mai inalt nivel.

Share on Facebook