Dacă în 2005 existau doar 25 ha de crescătorii salmonicole, în 2012 suprafaţa acestora a crescut la 69,23 ha, corespunzătoare unui număr de 85 de unităţi înregistrate. În cadrul proiectelor pentru piscicultura finanţate prin POP 2007-2013, este în curs de realizare o capacitate de producţie în acvacultura de peste 9.200 tone în unităţi noi şi modernizate.

În prezent, patrimoniul de interes pescaresc al României, constituit din suprafeţe acoperite permanent sau temporar cu ape, este apreciat ca având o întindere de aproape 500.000 ha la care se adaugă, 66.000 km ape curgătoare din zona de şes, colinară şi de munte şi 25.000 km2 ape marine din Zona Economică Exclusivă la Marea Neagră. Suprafeţele de ape din domeniul public sunt reprezentate de: 300.000 ha lacuri naturale şi bălţi, 98.000 ha lacuri de acumulare şi poldere, 47.000 km râuri din zona de şes şi colinară, 19.000 km râuri din zona montană, 1.075 km fluviul Dunărea, potrivit datelor publicate de Autoritatea de management pentru Programul Operațional de Pescuit (POP).

În România existau la nivelul anului 2005 cca 100.025 ha amenajări piscicole, respectiv 84.500 ha crescatorii piscicole (84%), 15.500 ha pepiniere piscicole (15%) și 25 ha crescatorii salmonicole (cca 1%). În 2011, din datele statistice ANPA, rezultă că, existau licențe de acvacultura pentru o suprafață de 98.232,78 ha, din care 8.617,55 ha pepiniere (9%) şi 89.615.23 ha crescatorii (91%).

În cadrul proiectelor finanţate prin POP 2007-2013, este în curs de realizare o capacitate de producţie de peste 9.200 t (unităţi noi şi modernizate). După implementarea proiectelor finanţate prin Axa 2 a POP 2007- 2013, numărul locurilor de muncă nou create în acvacultura şi procesare va fi de 832, din care 605 (72,8%) în acvacultura şi 227 (27,2%) în procesare.

Din totalul de 832 locuri de muncă, 376 vor fi ocupate de femei, respectiv 45,2 %, iar 456 vor fi ocupate de bărbaţi, respectiv 54,8 %.

„Din analiza forţei de muncă implicate în acvacultura în raport cu nivelul de instruire, se constată că sunt foarte puţini tehnicieni şi muncitori calificaţi, segment care ar trebui să completeze  spaţiul profesional dintre inginerii specializaţi în acvacultura şi muncitorii necalificaţi care deţin ponderea personalului din sectorul de acvacultura”, potrivit datelor din Strategia Națională a Sectorului Pescăresc 2014-2020.

Structura pe specii a producţiei piscicole din România până în 2005 a fost dominată de ciprinide, atât de origine indigenă cât şi de origine asiatică, reprezentând 85% din total, restul de 15% fiind reprezentat de pastrav, şalau, stiuca, biban, somn, sturioni etc.

Dintre bogăţiile naturale ale României, pescăriile şi peştele au ocupat şi ocupă încă un loc important între domeniile de interes naţional. Cu toate acestea, ponderea sectorului în produsul intern brut nici măcar nu se apropie de 1%, deși se remarcă o ușoară creștere în ultimii ani.

„Importanţa acestui sector în economia naţională este dată mai ales de rolul pe care îl are prin potenţialul de resurse alimentare şi de materia primă pentru valorificare, prin rolul activ în crearea şi menţinerea serviciilor de mediu, în special prin generarea şi meţinerea zonelor umede și a biodiversităţii ihtiologice şi avifaunistice şi prin stimularea vitalităţii la nivelul comunităţilor şi economiilor locale”, se arată în Strategia Națională a Sectorului Pescăresc 2014-2020.

Astfel, în perioada 2008-2011, capturile la Marea Neagră au avut o evoluţie relativ constantă, înregistrând un minim în anul 2010, de 230,9 tone, şi un maxim în anul 2012, de 810,6 tone. Totodată, capturile de peşte înregistrate în apele interioarerealizate în perioada 2008- 2012 se situează la un nivel relativ constant. Cea mai mică producţie s-a înregistrat în anul 2010 şi a fost de 2.457 tone, iar cea mai mare cantitate, 3.310 tone, s-a înregistrat în anul 2008.

În anul 2012, din datele statistice ANPA, rezultă că 95.229 ha erau utilizate pentru acvacultura din care 8.180 ha în pepiniere şi 87.049 ha în crescătorii. Numărul licenţelor de acvacultura înregistrate de ANPA în RUA a crescut de la 381 în 2005 la 895 în 2012, dintre care 233  de pepiniere şi 662 crescătorii. În cadrul sectorului de acvacultura predominantă este activitatea de piscicultura în ape dulci, în timp ce cultivarea altor organisme acvatice de apă dulce (raci, scoici, plante acvatice) sau de apă marină este practic inexistentă.

Piscicultura în ape dulci practicată în Romania se caracterizează din punct de vedere tehnologic prin două direcţii: creşterea intensivă (mai ales a salmonidelor) şi creşterea extensivă şi semi-intensivă a ciprinidelor în policultură, în bazine de pământ (heleşteie, iazuri şi lacuri).

Creşterea ciprinidelor în policultură în bazine de pământ şi în regim extensiv sau semi-intensiv prezintă avantajul de a conserva calitatea apei în cazul regimului extensiv de creştere sau de a genera un risc minor sau neglijabil asupra calităţii apei în cazul regimului semi-intensiv de creştere. Majoritatea amenajărilor piscicole au un istoric relativ îndelungat şi s-au încadrat foarte bine în peisajul natural, jucând un rol important în consolidarea echilibrelor ecologice, în preluarea excesului de apă, în asigurarea şi menţinerea unor suprafeţe întinse de zone umede care au îmbunătăţit pe plan local mediul înconjurător.

Ciprinicultura tradiţională în bazine de pământ este compatibilă cu habitatele sensibile şi furnizează beneficii şi servicii de mediu. În multe dintre siturile NATURA 2000 din România, se desfăşoară activităţi de piscicultură, acestea fiind pe deplin compatibile cu conservarea valorilor naturale ale siturilor, dovada cea mai elocventă fiind însăşi desemnarea arealului multor amenajării piscicole ca situri NATURA 2000 (raport BIRDLIFE, 2011). Amenajările piscicole extensive au devenit ferme multifuncţionale unde sunt furnizate şi alte servicii sociale şi de mediu: turism ecologic, pescuit recreativ, activităţi educaţionale legate de cunoaşterea şi protecţia biodiversităţii acvatice, îmbunătăţire a managementului apei.

Dacă în 2005 existau doar 25 ha de crescătorii salmonicole, în 2012, suprafaţa acestora a crescut la 69,23 ha din care 9,02 pepiniere şi 60,2 crescătorii corespunzător unui număr de 85 de crescătorii salmonicole înregistrate.

Totuşi, pe fondul lipsei de capital, atât fermele salmonicole, cât şi cele ciprinicole funcţionează la capacitate redusă (în salmonicultură la circa 60%). Amenajările salmonicole se confruntă şi cu probleme majore legate de alimentarea cu apă, probleme cauzate de secetă, consum în amonte, poluare zilnică generată de exploatarea forestieră fără respectarea Codului Silvic, de balastiere sau de construcţia de micro-hidrocentrale. Toate acestea au un impact major asupra nivelului producţiilor realizate.

De asemenea, şi fermele de crestere a ciprinidelor se confruntă și cu probleme legate de prețul ridicat al serviciilor de alimentare cu apă în cazul infrastructurii gestionate de ANIF, poluarea apei la intrare generată de activităţi învecinate precum agricultura. Cele din siturile Natura 2000 se confruntă și cu atacul păsărilor ihtiofage (mai ales cormorani).

Acvacultura românească trebuie să se alinieze acvaculturii europene care are un înalt nivel tehnic şi de sustenabilitate a mediului şi oferă peşte de calitate, produs la standardele cele mai ridicate de sănătate animală şi protecţie a consumatorilor, care constituie un avantaj competitiv major pentru acvacultura UE. În acelaşi timp, acvacultura românescă trebuie să-şi promoveze particularităţile specifice, care o apropie de condiţiile sustenabilităţii prin tipul de tehnologie utilizat (creştere extensivă şi semi-intensivă în policultură).

Având în vedere că în ultimii ani s-au intensificat mişcările de material biologic intracomunitar au crescut riscurile şi vulnerabilităţile ihtiopatologice. Aceste riscuri şi vulnerabilităţi sunt amplificate şi de lipsa specialiştilor în ihtiopatologie la nivel zonal, capabili nu doar să constate mortalităţi şi să declare carantină, ci şi să actioneze profilactic prin tratamente specifice, în acord cu legislaţia europeană. Structurile teritoriale ale ANSVSA trebuie să fie capabile să pună diagnostice pertinente şi să ofere indicaţiile terapeutice, în cel mai scurt timp.

Structura producţiei din acvacultura pe specii din România până în 2005 a fost dominată de ciprinide, atât de origine indigenă cât şi de origine asiatică, reprezentând 85% din total, restul de  15% fiind reprezentat de păstrăv, şalău, ştiucă, somn, sturioni.

În ultima perioadă s-a înregistrat o uşoară diversificare a speciilor crescute în acvacultura, ceea ce a determinat ca în 2012 să existe următoarea structură pe specii, din totalul de peste 10 mii de tone, după cum urmează:

  • ciprinide asiatice – 43,75%;
  • crap românesc – 32,63%;
  • caras – 8,68%;
  • pastrav – 10,73%;
  • şalau, ştiuca, biban, somn african, sturioni, midii etc. – 4,21%.

Motive pentru a investi în acvacultura

În ceea ce privește punctele forte ale activității de acvacultura în România, în Strategia Națională a Sectorului Pescăresc 2014-2020 sunt enumerate următoarele:

  • Capacităţi aflate în producţie
  • Reţeaua hidrografică densă şi uniform distribuită
  • Asigurarea necesarului de furaje pentru ciprinicultură din resurse interne
  • Forţa de muncă necalificată disponibilă în mediul rural
  • Costul scăzut al forţei de muncă
  • Tradiţia în consumul de peşte (sărbători religioase, obiceiuri specifice)
  • Tradiţie în domeniu
  • Calitatea ridicată a produselor din acvacultura românească

Însă, operatorii din domeniu se confruntă cu probleme ca:

  • Tehnologii de acvacultura depăşite
  • Echipamente tehnologice şi dotări insuficiente şi învechite;
  • Infrastructura specifică insuficient dezvoltată (depozite furaje, magazii, drumuri tehnologice etc)
  • Dependenţa de import în cazul furajelor granulate pentru acvacultura;
  • Lipsa de capital financiar a operatorilor
  • Lipsa informaţiilor privind piaţa peştelui din acvacultura în România (studiu de piaţă)
  • Slaba organizare a pieţei – lanţul producător-procesator-comerciant slab funcţional
  • Insuficienţa personalului cu pregătire de specialitate medie
  • Gradul redus de informare cu privire la rolul peştelui şi al pisciculturii în alimentaţie şi în crearea
  • şi perpetuarea valorilor de mediu
  • Neimplicarea proprietarilor de ferme piscicole în elaborarea planuri de management pentru siturile Natura 2000/ariile protejate

Cu toate acestea, investițiile în acvacultură își pot deovedi eficiența mai ales că piaţa internă are un mare potenţial de absorbţie, consumul de peşte fiind mult mai mare decât producţia internă. În plus, proiectele pot fi finanțate cu fonduri europene, atât pentru competitivitatea cât şi pentru durabilitatea sectorului. În plus, pot fi dezvoltate afaceri în ecoturism și alte activităţi conexe acvaculturii, se pot face vânzări directe din ferma piscicola, peștele poate fi procesat în incinta fermelor, ceea ce înseamnă vânzarea de produse cu valoare adăugată mare.

Totodată, există potenţial pentru dezvoltarea acvaculturii ecologice, lucru important dacă ne gândim că, nu numai în state bogate ale lumii, dar și în țară a crescut cererea de produse bio. De asemenea, investitorii care se vor orienta către producții de nișă, cum sunt racii sau scoicile, către diversificarea produselor de acvacultura cu specii valoroase în ihtiofauna autohtonă (lin,  șalău) sau se vor orienta către specii exotice pot obține venituri mai mari.

Mai mult decât atât, în România există terenuri disponibile pentru construcţia de noi amenajări piscicole sau modernizarea și extinderea sau modernizarea celor existente.

Totuși, pentru a avea succes în negocierea cu comercianții, producătorii trebuie să creeze organizaţii puternice, care să fie capabile să livreze pe piață în mod constant cantitățile cerute de supermarketuri, spre exemplu, ceea ce le va conferi o mai mare putere de negociere a prețurilor. În plus, o organizație puternică poate negocia cu succes pentru membrii săi și achiziția de materii prime la un cost mai scăzut de la furnizori.

Share on Facebook
Print Friendly