septembrie 16, 2019
Meniu

Fonduri europene pentru asigurarea culturilor agricole. Noutati de la MADR

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministerul Agriculturii Si Dezvoltarii Rurale aduce la cunostinta potentialilor beneficiari faptul ca, pana in prezent, la Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale au fost depuse 98 de cereri de plata cu o valoare publica de 184.323,44 euro.

Pe aceasta cale, reamintim ca submasura 17.1 a fost lansata incepand cu luna aprilie a acestui an, avand ca scop incurajareafermierilor de a participa la scheme de asigurare private in vederea gestionarii corespunzatoare a riscurilor care le pot afecta productia agricola.

Etapa curenta de depunere a dosarelor cererilor de finantare, aferenta culturilor de primavara, se desfasoara in intervalul 01.04.2019 – 30.11.2019. Depunerea  dosarelor cererilor de finantare se opreste inainte de termenul limita prevazut, atunci cand valoarea publica totala a cererilor de finantare depuse depaseste cu 10% nivelul alocarii.

Alocarea financiara pentru intreaga perioada de programare este de 42.797.487 euro, depunerea dosarelor cererilor de finantare realizandu-se continuu pana la epuizarea fondurilor.

Sprijinul public nerambursabil acordat in cadrul acestei submasuri este de :

▪ 70% din valoarea primei de asigurare eligibile si platita efectiv de catre fermier, in cazul fermelor mici cu dimensiunea economica pana la 11.999 euro standard output (SO);

▪ 55% din valoarea primei de asigurare eligibile si platita efectiv de catre fermier, in cazul fermelor cu dimensiunea economica mai mare sau egala cu 12.000 SO.

Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare:

▪ Fenomene climatice nefavorabile, respectiv:

▪ seceta;

▪ arsita;

▪ inundatiile;

▪ grindina;

▪ inghetul (timpuriu de toamna, de iarna sau tarziu de primavara);

▪ ploile torentiale sau ploile excesive si de lunga durata;

▪ furtuna, vijelia, uraganul sau tornada;

▪ Infestarile cu organisme de carantina daunatoare plantelor prevazute in HG nr. 563/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

Pentru a beneficia de sprijin, solicitantul va incheia un contract cu o societate de asigurare pentru riscurile prevazute de submasura, angajandu-se sa plateasca valoarea integrala a primei de asigurare in cuantumul si la termenele prevazute in contract.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE