Fonduri europene nerambursabile prin PNDR: 200.000 de euro pentru infiintarea unei livezi cu linie de procesare

Facebook
Twitter

Prin intermediul fondurilor europene disponibile prin PNDR, o tanara din comuna Manastirea, judetul Calarasi, a reusit sa achizitioneze echipamente tehnologice specializate pentru infiintarea unei livezi cu linie de procesare, implementand astfel un proiect in valoare totala de peste 2.100.000 lei, potrivit datelor AFIR.

Proiectul a fost finantat prin intermediul Masurii 121 – „Modernizarea exploatatiilor agricole”, in cadrul PNDR 2007-2013. Beneficiarul, Adina Popa, a implementat acest proiect in valoare totala de 2.176.276 lei in perioada 2009-2014, valoarea finantarii nerambursabile fiind de 1.006.092 lei (220.000 de euro).

„Noi cultivam pe o suprafata de 4 hectare piersici, nectarine, mar, cais, cires, toate certificate ecologic. Ne axam preponderent pe obtinerea de nectar din fructe. Productia noastra e una mai mica, avand in vedere ca nu folosim ingrasaminte. Chiar daca nu avem probleme cu cererea, pretul scazut la fructe ne pune uneori in incurcatura. Trebuie sa fim competitivi cu piata de afara”, spune Adina Popa, pentru StiriAgricole.ro.

In urma modernizarii, firma detinuta de Adina Popa, ECO FRUCT SULTANA SRL, are in prezent 3 angajati permanenti, precum si o cifra de afaceri de 150.000 de lei. Totodata, compania Adinei Popa asigura si locuri de munca temporare pe perioada verii, ajutand in astfel fel economia locala.

„As putea spune ca o oarecare dificultate in accesarea de fonduri europene nerambursabile vine din multitudinea de acte necesare, care trebuie depuse pentru fiecare utilaj in parte. Asta n-ar fi neaparat o problema, dar de multe ori furnizorii te intarzie. Experienta de accesare a fost una buna pentru mine. In momentul in care totul este in regula cu actele banii i-am primit. Nu s-a depasit niciodata termenul”, mai precizeaza Adina Popa.

Prin proiect au fost achizitionate atat materiale saditoare, precum si masini agricole fiabile si performante in vederea desfasurarii activitatilor agricole la capacitatile preconizate si in timp util.

„Mi se pare esential sa lucrezi cu un consultant bun, deoarece sunt multe reglementari pe care nu le cunoasteam, mai ales ca noi eram la inceput. De asemenea, n-as recomanda realizarea unor investitii pana nu se cunoaste clar daca proiectul a fost aprobat sau nu. E important sa implementezi proiectul asa cum se cere. Atata vreme cat faci totul corect ai sanse mari sa ai succes”, mai spune Adina Popa.

Tara noastra are alocata prin PNDR 2014 – 2020 o suma totala de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezinta fondurile europene atribuite tarii noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezinta contributia nationala.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE