Tinerii fermieri vor avea posibilitatea de la anul sa acceseze din nou fonduri europene nerambursabile prin Submasura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri.

Solicitanti eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin aceasta submasura sunt:

– Tanarul fermier in conformitate cu definitia prevazuta la art. 2 din R(UE) nr.1305/2013, care se instaleaza ca unic sef al exploatatiei agricole;

– Persoana juridica cu mai multi actionari unde un tanar fermier in sensul art. 2 din R(UE) 1305/2013 se instaleaza si exercita un control efectiv pe termen lung in ceea ce priveste deciziile referitoare la gestionare, la beneficii si la riscurile financiare legate de exploatatie.

Conform art. 2 din R(UE) nr. 1305/ 2013, (1) „tanar fermier” inseamna o persoana cu varsta de pana la 40 de ani inclusiv (pana cel mult cu o zi inainte de a implini 41 de ani) la momentul depunerii Cererii, care detine competentele si calificarile profesionale adecvate si care se stabileste pentru prima data intr-o exploatatie agricola ca sef al respectivei exploatatii.

Exploatatia trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

– Exploatatia are o dimensiune economica cuprinsa intre 12.000 – 50.000 SO;
– Exploatatia este inregistrata ca microintreprindere/ intreprindere mica;
– Exploatatia este inregistrata obligatoriu in Registrul Unic de Identificare – APIA, in Registrul agricol si/ sau in Registrul exploatatiilor – ANSVSA.

Exploatatia agricola trebuie sa fie inregistrata de solicitant, in nume propriu, conform formei de organizare pentru accesarea sprijinului, la Primarie in Registrul Agricol, la APIA in Registrul Unic de Identificare si la ANSVSA in Registrul Exploatatiilor – dupa caz, inainte de solicitarea sprijinului pentru instalarea tinerilor fermieri.

Un singur reprezentant al unui SRL (asociat unic/ asociat majoritar si administrator) poate primi sprijin prin aceasta submasura. In cadrul unei familii, doar unul din membri (sot-sotie) poate sa beneficieze de sprijin pentru instalare fie prin intermediul Masurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri, fie prin intermediul submasurii 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri.

De asemenea, in situatia preluarii exploatatiei de la sot/ sotie nu se acorda punctaj la selectie pentru preluare integrala. Aceste conditii vor fi verificate si in cadrul Cererilor de finantare depuse prin intermediul unui Grup de Actiune Locala, cat si celor din teritoriul ITI. Contractele care confera dreptul de folosinta asupra terenurilor agricole trebuie sa fie incheiate in numele solicitantului si valabile la momentul depunerii Cererii de finantare.

Solicitantul nu va reduce dimensiunea economica prevazuta la depunerea Cererii de finantare a exploatatiei agricole pe durata de executie a proiectului cu mai mult de 15%. Prin exceptie, in cazul pepinierelor marja de fluctuatie de maximum 15% a dimensiunii economice poate fi mai mare. Cu toate acestea, dimensiunea economica a exploatatiei agricole nu va scadea, in nicio situatie, sub pragul minim de 12.000 SO stabilit prin conditiile de eligibilitate. In cazul exploatatiilor care detin animale, acestea vor fi in proprietatea persoanei autorizate/ societatii.

Sprijinul nerambursabil este de maximum 50.000 Euro si va fi acordat sub forma de prima in doua transe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finantare si 25% din cuantumul sprijinului in maximum trei ani de la primirea deciziei de finantare.

Print Friendly