Fermierii vor primi adeverinte pentru subventii chiar daca au datorii la bugetul local

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Eliberarea adeverintelor necesare fermierilor pentru obtinerea subventiilor, de catre primarii, nu va mai fi conditionata de lipsa datoriilor la bugetul local, porivit unui comunicat al Federatiei Agrostar, informeaza Mediafax.

Ministerul Agriculturii a convenit sa completeze prevederile Ordinului 619/2015 in sensul ca „eliberarea adeverintei nu poate fi conditionata de existenta datoriilor la bugetul local”.

„Aceasta solicitare a venit ca urmare a faptului ca, in anii trecuti, au fost nenumarate cazuri in care fermierii nu au putut obtine aceste adeverinte de la primarii, deoarece inregistrau debite la bugetele locale. Or, conform regulamentelor UE, obtinerea subventiilor nu poate fi conditionata de existenta datoriilor si/sau de plata acestora”, a declarat secretarul general al Agrostar, Horatiu Raicu.

Mai mult decat atat, federatia Agrostar a obtinut si eliberarea gratuita de catre medicii veterinari a adeverintelor pentru crescatorii de animale.

Reprezentantii Agrostar, Proagro si Lapar s-au intalnit, miercuri, cu reprezentantii Ministerului Agriculturii, scopul fiind acela ca aceste organizatii, membre in cadrul Comisiei de Dialog Social din cadrul Ministerului Agriculturii, sa isi poata spune punctul de vedere asupra modificarilor Ordinului 619/2015, modificari initiate de catre Ministerul Agriculturii, mai informeaza sursa citata.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE