Fermierii români nu folosesc la fel de multe îngrășăminte chimice ca cei din Occident

Facebook
Twitter

Consumul de îngrăşăminte chimice a crescut în ultimii 7 ani, însă este mult sub media multor ţări europene, potrivit Cadrului Național Strategic Rural, realizat de comisia prezidențială pentru agricultură.

Consumul cantitativ de îngrăşăminte chimice s-a majorat doar cu 6% în intervalul 2005-2011. În 2010, cantitatea de îngrăşăminte azotoase aplicate la hectar era 23 de kilograme în România. Spre comparație, olandezii aplicau o cantitate de 5 ori mai mare, respectiv 116 kilograme/hectar.

Folosirea unei cantități mai mici de îngrășăminte chimice se traduce prin obținerea unei producții mai mici la hectar, după cum se arată în documentul citat. Trebuie însă precizat că, tocmai din acest punct de vedere, România are un avantaj competitiv pe segmentul agriculturii ecologice, mai ales că produsele bio se vând mult mai scump decât cele obținute prin metode tradiționale.

În plus, înainte de a permite fermierilor să arunce saci de îngrășăminte chimice pe bucată, statul ar trebui să realizeze o cartare agrochimică a teritoriului ţării, care să pună în evidenţă deficitele solului în principalii nutrienţi. Așa, fiecare fermier va ști ce îi lipsește solului și ce tratamente trebuie să aplice pentru a-l face mai fertil.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE