Fermierii, interes tot mai scazut fata de programul prin care pot primi purcei gratis

Facebook
Twitter

Conform DAJ Caras- Severin, doar 62 de crescatori de porcine si trei furnizori s-au inscris in Programul de sustinere a crescatorilor de porci autohtoni din rasele Bazna si Mangalita la nivelul acestui judet, noteaza Agerpres.

Pana in prezent, niciun procesator nu s-a aratat interesat de acest program.

„Inca de la deschiderea acestui program, in Caras-Severin s-au inscris 62 de crescatori, precum si trei furnizori. Din pacate, niciunul din procesatorii existenti nu s-a aratat interesat de acest program, dar exista posibilitatea ca in perioada urmatoare sa depuna astfel de cereri”, a declarat ing. Liviu Munteanu, consilier superior in cadrul Directiei pentru Agricultura Judeteana Caras-Severin.

Perioada de depunere a cererilor, permanent deschisa

Avand in vedere importanta acestei scheme de ajutor de minimis, pentru promovarea si sprijinirea crescatorilor din cele doua rase autohtone, dar si pentru faptul ca la nivel national s-a inscris un numar important de fermieri in program, a fost luata decizia ca aceasta sa fie permanent deschisa pentru inscriere. S-a luat in calcul si faptul ca pe parcursul acestui program crescatorii pot deveni furnizori.

„In consecinta, furnizorii si crescatorii de purcei ori procesatorii pot face cereri prin care solicita sa se inscrie in program, cu conditia ca cererea de plata si documentele insotitoare sa se depuna cu respectarea termenului prevazut, nu mai tarziu de 10 decembrie 2020”, a precizat Liviu Munteanu.

Valoarea totala a acestei scheme de ajutor de minimis, la nivel national, este de 4,6 milioane de lei, in limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale cu aceasta destinatie, de la bugetul de stat.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE