Federatia Nationala Pro Agro trage un semnal de alarma asupra modului in care este gestionata plata avansului catre fermieri, sume vitale pentru achitarea datoriilor catre furnizori si a creditelor in urma carora suporta penalitati de intarziere, si asupra faptului ca sumele ar fi trebuit sa fie virate deja in conturile acestora pana la data de 16 noiembrie 2015, se arata intr-un comunicat al Federatiei.

„Nu intelegem de ce Romania ramane in continuare codasa Europei in ceea ce priveste acordarea acestor avansuri fara sa tina cont de dificultatea anului agricol care s-a incheiat. Constatam ca dialogul institutionalizat intre fermieri si autoritati nu a dat roade si ca cele 5 zile ramase la dispozitie pentru efectuarea platilor nu vor fi suficiente pentru ca sumele de bani cuvenite sa intre in conturile fiecarui fermier. Acesta este motivul pentru care, in viitorul apropiat, Federatia Nationala PRO AGRO isi rezerva dreptul de a recurge inclusiv la forme de protest externe pentru ca autoritatile sa inteleaga, odata pentru totdeauna, ca acest mecanism de acordare a subventiilor este un drept si nu o facilitate facuta fermierilor de catre functionarii statului”, noteaza Federatia Pro Agro in comunicat.

Totodata, federatia reaminteste faptul ca actul normativ destinat despagubirilor privind efectele secetei din anul 2015 a avut drept scop acordarea intr-un timp scurt a unor despagubiri pentru pierderile de venit, in vederea demararii lucrarilor de infiintare a culturilor de toamna din acest an. Acest act normativ inca genereaza multe ambiguitati, nemultumiri si inechitate. In ceea ce priveste termenul de acordare a sumelor, dupa modul in care se prezinta Agentia platitoare, din punct de vedere al organizarii, nu identificam oportunitati viabile ca sumele sa fi incasate pana la sfarsitul anului.

„Facem apel public la bunavointa autoritatilor competente, Ministerul agriculturii si Dezvoltarii Rurale si Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, de a constientiza gravitatea problemelor survenite de neplata sumelor care se cuvin fermierilor romani. Cum agricultura se face cu bani si nu cu ”mila lui Dumnezeu”, rugam insitent, prin intermediul mass-media, sa se inteleaga faptul ca, dupa un an agricol capricios, cu seceta si arsita severe care au afectat un important procent din cele mai importante culturi din Romania, este extrem de dificila redresarea financiara a fermierilor pentru a avea puterea de a infiinta noi culturi de toamna si, dupa cum a fost precizat anterior, de a plati creditele pe care le-au contractat in conditiile in care cuantumul acestora va creste din cauza penalitatilor”, mai afirma Federatia Pro Agro.

Dorim ca autoritatile romane sa lucreze in slujba producatorilor si sa inteleaga fara echivoc faptul ca se impune urgentarea platilor catre acestia, mai noteaza Federatia Pro Agro in comunicatul sau.

 

Share on Facebook