Crescatorii de oi afirma ca desi preturile pentru carnea de miel vor cunoaste o usoara creste in apropierea Sarbatorilor Pascale, acestea raman „derizorii” in comparatie cu costul de productie. Pentru acest an urmeaza sa fie sacrificati peste 3 milioane de miei, sustine Eugen Gontea, presedintele Federatiei Oierilor de Munte din Romania si al Asociatiei Crescatorilor de Ovine Brasov, potrivit Agerpres.
„In fiecare an, in Romania se sacrifica in jur de 3 — 3,2 milioane de miei, inclusiv in gospodariile populatiei, in conditiile in care acum 4-5 ani se sacrificau si 5 — 6 milioane de miei. La tara fiecare taie un miel in aceasta perioada si noi ii luam si pe acestia in calcul. Taierile scad din cauza consumului si puterii financiare scazute pentru ca marea majoritate a pensionarilor — care respectau gustul si traditia de Paste — se orienteaza spre alte tipuri de carne, de regula de pasare, pentru ca este mai ieftina, iar cei care isi mai permit, cumpara mai putin, nu cu mielul, ci cu bucata, doar ca sa isi satisfaca gustul. Din pacate, tinerii nu sunt indreptati spre aceasta carne si nici nu avem politici care sa sustina cresterea consumului de carne de miel, desi studii stiintifice riguroase recomanda ca, atunci cand se schimba alimentatia copilului de la laptele matern, prima carne sa fie cea de miel, nu cea de pasare”, a declarat Eugen Gontea, pentru sursa citata.
De asemenea, acesta mai spune ca preturile de achizitie pentru miei sunt sub pretul de productie.
„Preturile depind foarte mult de cerere si oferta, dar achizitiile s-au facut la preturi derizorii, adica sub pretul de productie. Mielul intre 10 si 18 kilograme s-a achizitionat cu 8 — 8,5 lei pe kilogram in viu, iar ceea ce a trecut de 18 kilograme la 7 — 7,5 lei/kg. Repet, sunt preturi derizorii in conditiile in care, mai ales, in zona de munte, conditiile sunt aspre si productiile sunt mici, iar costurile s-au ridicat si la 10 lei pe kilogram. Anul trecut am vandut mielul in viu la 10 — 11 lei pe kilogram”, a mai spus presedintele Federatiei Oierilor de Munte din Romania.
In aceasta perioada, crescatorii de oi din Romania au reusit sa vanda la export in jur de 300.000 de miei, mai spune Eugen Gontea.
„Pe export am mers pe Ungaria, nu mult, vreo 20 de tiruri, pe Italia, unde s-au cerut miei cu o greutate intre 10 si 18 kilograme in viu. Si in Grecia s-au dus miei destui, dar in tarile din Orientul Mijlociu nu stiu care este situatia pentru ca de regula ei cumpara dupa Sarbatorile Pascale. Pe total, dupa calculele noastre au mers la export 300.000—350.000 de miei, iar preturile au fost intre 7,5 si 9 lei kg in viu. Nu ne-a salvat exportul pentru ca este este un razboi economic, iar legislatia noastra pentru export este una tip balcanica”, potrivit presedintelui asociatiei.
Potrivit ANSVSA, Romania a exportat anul trecut, in Iordania, peste un milion de capete de ovine. Efectivele de ovine din Romania la 30 iunie 2016 se cifrau la 15.104.691 capete, iar cele de caprine la 2.108.042 capete, conform datelor Ministerului Agriculturii.
Romania va relua exportul de ovine si bovine catre Israel, in conditiile in care autoritatile israeliene au anuntat recent ridicarea restrictiilor impuse tarii noastre, conform ANSVSA.