
Primul Targ de Craciun 2021, anuntat la Timisoara
Targ de Craciun 2021. Muzeul Satului din Timisoara va gazdui in luna decembrie o serie de evenimente culturale si de divertisment pentru familie, cu tematica

Targ de Craciun 2021. Muzeul Satului din Timisoara va gazdui in luna decembrie o serie de evenimente culturale si de divertisment pentru familie, cu tematica

În perioada 1 – 6 decembrie 2014 vor fi adunate toate cadourile primite de la voi la sediul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, de luni până duminică, între orele 10.00 – 16.00.

Sâmbătă, 5 iulie, de la ora 11.30, Iulia Iordan, autoarea cărții „Călătorie printre ierburi şi lumină”, una dintre cărțile câştigătoarele în concursul naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România”, vă invită la o călătorie în lumea ierburilor.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 27 – 29 iunie 2014, între orele 09.00 – 19.00, la Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la