Pandemia SARSCoV-2: cum se acorda indemnizatia de somaj tehnic

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Indemnizatia de somaj tehnic, acordata in contextul pandemiei de Covid, este supusa impozitului si asigurarilor sociale obligatorii.

In Monitorul oficial nr. 0945 din 4 octombrie 2021 a fost publicata OUG nr. 111 din 2021 pentru stabilirea unor masuri de protectie sociala a angajatilor si a altor categorii profesionale in contextul interzicerii, suspendarii ori limitarii activitatilor economice, determinate de situatia epidemiologica generata de raspandirea coronavirusului SARSCoV-2.

Actul normativ reglementeaza acordarea unei indemnizatii de somaj tehnic pentru salariatii ce se afla in situatia de somaj tehnic reglementata de art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, contractul de munca este suspendat din initiativa angajatorului din cauza reducerii activitatii economice. Ordonanta produce efecte pana la data de 31 decembrie 2021.

Indemnizatia de somaj tehnic este direct proportionala cu numarul de zile de suspendare a activitatii si este in procent de 75% din salariul de baza de incadrare si nu depaseste 75% din salariul mediu brut stabilit prin legea bugetului asigurarilor sociale – 5.380 lei in anul 2021. astfel, indemnizatia maxima bruta nu va depasi suma de 4.035 lei.

Indemnizatia de somaj tehnic este supusa impozitului si asigurarilor sociale obligatorii. Aceste obligatii fiscale se realizeaza la momentul incasarii indemnizatiei din bugetul asigurarilor de somaj.

La determinarea impozitului pe indemnizatia de somaj tehnic nu se va acorda deducerea de baza sau celelalte deduceri.

Pentru indemnizatia aferenta somajului tehnic nu se datoreaza contributie asiguratorie pentru munca. Daca un salariat este incadrat in munca cu mai multe  contracte de munca si cel putin unul este activ, nu beneficiaza de indemnizatie de somaj tehnic. Daca un salariat este incadrat in activitate prin mai multe contracte de munca si toate sunt suspendate atunci are dreptul al o singura indemnizatie de somaj tehnic pentru acel contract cel mai avantajos pentru salariat!, explică expertul fiscal Adrian Benta.

Pentru perioada la care se acorda  indemnizatia de somaj tehnic se beneficiaza si de celelalte drepturi de natura salariala cum sunt vechimea in campul muncii, perioada de cotizare pentru asigurarile de sanatate etc.

Pentru plata indemnizatiei angajatorul va depune la ANOFM prin posta electronica o documentatie – cerere semnata, declaratie pe propria raspundere, lista persoanelor ce beneficiaza de indemnizatie.

Potrivit art. 3 alin. (1) din OUG nr. 111/2021, documentele se comunica in luna curenta pentru luna anterioara. Nu exista un termen fix, angajatorul interesat are la dispozitie pentru depunerea cererii intreaga luna urmatoare celei incheiate.

ANOFM are obligatia sa efectueze plata indemnizatiei de somaj tehnic in cel mult 15 zile de la depunerea documentelor. Angajatorii au obligatia sa achite salariatilor indemnizatia de somaj tehnic in termen de 3 zile lucratoare de la incasarea acesteia.

Depunerea declaratiei privind impozitul pe venit si asigurarile sociale, respectiv plata impozitului pe venit si al asigurarilor sociale se va face pana in data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-a incasat indemnizatia.

Alte aspecte importante reglementate de ordonanta:

  • Pentru situatia in care se acorda indemnizatie de somaj tehnic la salariatii incadrati in activitati la care se acorda facilitati fiscale conform Codului fiscal (constructii, creare programe calculator, cercetare-dezvoltare, tec.), pentru indemnizatiile incasate din bugetul fondului de somaj nu se acorda facilitati fiscale;
  • In aceeasi luna, pentru salariati diferiti, se poate solicita atat indemnizatia de somaj tehnic, cat si indemnizatia pentru reducerea timpului de lucru reglementata de OUG nr. 132/2020 cu modificari ulterioare;
  • In aceeasi luna, pentru acelasi salariat, pentru perioade de timp diferite, se poate beneficia atat de indemnizatie de somaj tehnic, cat si de indemnizatia pentru reducerea timpului de munca.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE