Eliminarea cotelor de lapte, coșmarul fermierilor români

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

De la 1 aprilie 2015, vor fi eliminate cotele de lapte la nivel european, iar România riscă să devină o piață de desfacere pentru laptele produs de fermierii din alte state.

„Eliminarea cotelor de lapte, după trei decenii în care a reglat producția de profil în Uniunea Europeană le provoacă insomnii fermierilor de-a lungul și de-a latul Europei, însă pe cei români îi scufundă de-a dreptul în deznădejde. Vulnerabilitatea fermierilor din România este dată nu atât de cantitatea pe care au dreptul să o livreze, pentru că, oricum au trimis și până acum procesatorilor cam jumătate din cât le permitea sistemul cotelor. Problema este că, acum, s-ar putea să rămână acasă cu tot laptele nevândut. Marii fermieri din UE, cei cu supraproducție, se uită cu ochi galeși către piața românească și și-au făcut deja planurile de extindere. Embargoul UE asupra Rusiei și imposibilitatea de a mai intra pe această mare piață pe termen încă necunoscut a adăugat o presiune suplimentară și a făcut din România o zonă și mai atractivă pentru desfacerea excedentelor Uniunii. Toate acestea limitează și mai mult posibilitatea fermierilor mici și mijlocii, dar și a celor mari de mai fi actori pe această piață. În jocul acesta cu prețuri mici și cantități mari fermierii români par deja condamnați”, a precizat deputat Stelian Dolha, într-un comunicat.

În contextul eliminării cotelor de lapte, Ministerul Agriculturii a majorat subvenția pe cap de bovină anul acesta și a aplicat o cotă stimulativă pentru cei care vor să își crească efectivele și producția de lapte.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE