Comisia Europeană a stopat ajutorul pentru depozitarea brânzeturilor, deși măsura a fost lansată pe 5 septembrie.

Decizia oficialilor de la Bruxelles de a ajuta producătorii de lactate a fost luată ca urmare a embargoului rusesc. Deși sprijinul pentru depozitarea brânzeturilor a putut fi accesat de pe 5 septembrie, cantitățile notificate au fost foarte mari, iar Comisia Europeană a decis să sisteze măsura, pentru a evita să se atingă limita maximă, de 155.000 de tone.

Funcționarii de la Bruxelles au remarcat un interes crescut pentru această formă de sprijin manifestat în special de producători de lactate care provin din regiuni care nu sunt exportatoare tradiționale de brânzeturi în Rusia. Măsurile de sprijin pentru depozitarea laptelui praf rămân în vigoare, a mai informat Comisia.

În 2013, Uniunea Europeană a exportat 250.000 de tone de brânzeturi în Rusia, ceea ce reprezintă aproape o treime din exporturile de acest tip realizate de statele membre în țări terțe. Embargoul impus de Moscova produselor agroalimentare europene lovește mai ales în producătorii de brânzeturi scumpe din Finlanda și țările baltice, dar și în olandezi sau germani. Spre exemplu, aproape 8% din producția de brânză la nivel național înregistrată în Olanda era exportată în Rusia.

Share on Facebook