Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) solicită de urgență sprijin pentru fermierii români, în contextul extinderii focarelor de „Boala limbii albastre”.

Andrei Brumaru, directorul general adjunct al ACEBOP, spune că este necesar ca autoritățile să definească un pachet clar de măsuri care să împiedice răspândirea bolii, dar să le permită și fermierilor să își desfășoare activitatea.

„Altfel, cea mai mare parte a crescătorilor de bovine și ovine vor intra în faliment până la sfârșitul anului”, subliniază Andrei Brumaru, directorul general adjunct al ACEBOP, într-un comunicat.

ACEBOP atrage atenția că extinderea focarelor de „Boala limbii albastre” este o situație gravă și că, în lipsa unor acțiuni ferme, exporturile de carne și de animale vii vor fi puse în pericol. Anual, peste 80 % din producția națională de bovine și ovine de carne se exportă către țări terțe și state din Uniunea Europeană, sub formă de animale vii. Odată cu apariția focarelor în România, fermierii au fost înștiințați de autoritățile competente că, până la clarificarea situației și elaborarea unui plan de intervenție pentru împiedicarea răspândirii bolii, tranzitul cu animale vii este temporar suspendat.

„Blocarea acestui canal este catastrofală chiar și pentru o perioadă scurtă de timp. Trebuie avut în vedere faptul ca majoritatea crescătorilor și exportatorilor de bovine și ovine s-au confruntat în ultimele 4 luni cu alte 2 situații dificile, care aproape i-au adus în faliment, respectiv blocarea principalelor piețe din țările arabe (Liban, Iordania, Maroc), din cauza cazului atipic de BSE identificat în luna mai, caz pe care autoritatile nu au reușit nici până la această dată să îl închidă, în ciuda termenelor asumate, și blocarea, în luna august, a exporturilor către Federația Rusă, restricție care a condus imediat la o supraproducție la nivelul zonei UE și, implicit, o corecție de peste 15% a prețurilor de vânzare”, subliniază Andrei Brumaru, directorul general adjunct al ACEBOP.

Prefectul de Buzău a declarat că în județ au fost confirmate deja 49 de focare de „Boala limbii albastre”, în 12 localități, fiind înregistrate și primele decese. Potrivit prefectului judeţului Buzău, Maria Buleandră, au murit două animale în localităţile Siriu şi CA Rosetti, transmite Mediafax. Prefectul de Buzău a declarat, joi, că boala limbii albastre s-a extins şi în localităţile Racoviţeni, Mânzăleşti, Lopătari, Gura Teghii şi Brăieşti, iar în prezent sunt 12 comune unde a fost confirmat virusul, existând 49 de focare, cu 70 de animale bolnave, dintre care 52 de bovine şi 18 ovine. Cele mai multe animale afectate suferă de o formă ușoară a „Bolii limbii albastre”.

„Boala limbii albastre” se răspândește rapid. Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova a confirmat două noi focare în localităţile Cărbuneşti şi Ariceştii Zeletin. În Cărbunești, „Boala limbii albastre” a fost confirmată la două oi şi o vacă de la o stână, iar în Ariceștii Zeletin la două ovine dintr-o gospodărie. În Prahova există suspiciuni şi în alte şapte localităţi, din nord-vestul judeţului, tot la limita cu Buzăul, respectiv Bertea, Aluniş, Poseşti, Slănic, Vărbilău, Starchiojd şi Bătrâni.

Totodată, există mai multe suspiciuni și în județul Gorj, în localitățile Albeni, Berlești, Roșia de Amaradia, Turceni, Borăscu, Turcinești și Prigoria. Direcțiile Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene au luat măsuri de dezinfecţie a zonelor afectate din țară şi limitare a extinderii bolii în localităţile limitrofe.

Însă, „Boala limbii albastre” este transmisă prin înțepătură de țânțar, astfel că numărul focarelor ar putea crește în perioada următoare, ceea ce va conduce la creșterea semnificativă a pierderilor.

Share on Facebook
Print Friendly