De aproape 10 ani, Rodica Ferchiu din comuna băcăuană Asău, se luptă să rămână pe piață, dar produsele tradiționale pe care le face în propria făbricuță nu-și găsesc locul pe rafturile supermarketurilor și nici în cămara românilor.

După ce a făcut afaceri cu statul, din care a ieșit în pagubă pentru că autoritățile nu și-au onorat obligațiile de plată la timp, Rodica Ferchiu încearcă să își facă reclamă participând la târguri dedicate producătorilor tradiționali. A venit și la târgul organizat de Ministerul Agriculturii, în perioada 19-20 iulie, pentru promovarea producătorilor tradiționali din zona Moldovei, dar nu prea a avut clienți, astfel că, adunând cheltuielile cu deplasarea și cazarea și punându-le în balanță cu vânzările, iar a ieșit în pagubă.

„Venim la târguri în speranța că vom atrage noi clienți. Dar vânzările merg prost, pentru că oamenii nu au bani și nu se mai uită la un produs pentru că este bun, ci pentru că este ieftin. Avem pe piață brânză care nu are niciun pic de lapte în ea, e numai cu prafuri, dar este ieftină și se vinde foarte bine”, își varsă supărarea Rodica Ferchiu.

Producătorul băcăuan spune că nu este nevoie ca statul să facă mare lucru, doar să îi elimine de pe piață, prin controale serioase, pe cei care vând marfă proastă, sub blazonul produselor tradiționale, și să îi ajute să se promoveze mai bine pe cei care fac treabă bună.

„Ne-au tot chemat la târguri, am fost și la Palatul Parlamentului. Au venit toți, au făcut poze cu noi și cu atât am rămas. Nu ne-au răspuns nici măcar la ce le-am scris și i-am rugat doar să ne ajute să ne promovăm”, mărturisește femeia.

Rodica Ferchiu a obținut atestatul de producător tradițional și se pregătește să se înregistreze pe noua legislație, pentru a-și putea vinde în continuare zacusca și brânza, făcute după rețete învățate din bătrâni. Mai are timp până în septembrie. Însă, cum vânzarea direct merge prost, a încercat să încheie un parteneriat cu un lanț de supermarketuri.

Numai că produsele tradiționale, neavând conservanți, au un termen de valabilitate mai scurt decât al produselor care conțin conservanți și trebuie păstrate în anumite condiții, pentru a nu-și schimba gustul și aroma. Deoarece îndeplinirea acestor condiții le-ar fi dat bătăi de cap reprezentanților supermarketului, aceștia au refuzat colaborarea.

Pentru produsele tradiționale pe care le comercializează, Rodica Ferchiu folosește în mare parte materie primă din producția proprie. Zacusca este produsă în funcție de comenzi, din legume obținute din cei 4.000 de metri pătrați de grădină, porționate și congelate, pentru a-și păstra prospețimea. Din laptele colectat și de la producători locali face brânză telemea, caş, urdă, caşcaval, smântână şi unt. Prețurile, spune ea, sunt mai bune ca în supermarket. Un kilogram de urdă se vindea la târgul din curtea MADR cu 10 lei, cașcavalul cu 28, iar cașul cu 18 lei.

Share on Facebook
Print Friendly