Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va găzdui târgul de producători intitulat „Ferma de familie hrănește lumea, protejând planeta”, în perioada 17 – 19 octombrie 2014.

Evenimentul este organizat în contextul „Zilei Internaţionale a Alimentaţiei” şi va reuni producători din zone diverse ale țării, care vor expune o gamă largă de produse. Astfel, vizitatorii vor putea alege dintr-o paletă vastă de produse tradiționale și ecologice de calitate, cum sunt magiunul de prune, dulcețurile de afine, caise, căpșuni, cătină, cireșe negre, coacăze ori vișine, sau preparate din carne, ca pastrama țărănească de porc sau de oaie, cârnaţi ciobăneşti, costiţă, slănină, mușchi de vită, de porc sau de berbecuț, tobă de casă, ruladă de curcan, piept de pui sau de rață, toate afumate tradițional și bine condimentate de gospodine pricepute.

Nu vor lipsi de la târgul „Ferma de familie hrănește lumea, protejând planeta”, găzduit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nici specialitățile vânătorești, cum sunt cotletul haiducesc, cârnaţii sau pastrama din carne de cerb sau de mistreț.

Amatorii de preparate din pește se vor putea delecta cu păstrăv sau novac afumat, salată din icre de crap sau pastramă pescărească.

Totodată, vor veni la târg și producători de brânzeturi tradiționale și apicultori, care vor expune specialități cu miere, polen, faguri și propolis.

Printre produsele care se vor regăsi la târgul „Ferma de familie hrănește lumea, protejând planeta”, găzduit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se numără și pâinea tradițională cu cartofi, coaptă pe vatră, cozonacul domnesc, sucul natural de mere, prune uscate, sarmale pregătite după rețetele tradiționale, ceaiuri,  tincturi, legume și fructe proaspete, precum și flori de sezon și produse de artizanat.

Târgul va fi deschis vineri și sâmbătă, în intervalul 9-18, și duminică, în intervalul 9-16.

Share on Facebook