Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează duminică, 23 februarie 2014 un program special, inlucs în seria de evenimente dedicate „Sărbătorilor tinereţii” şi a începutului de primăvară.

La sala „Gheorghe Focşa”, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Dragobetele sărută fetele”, organizată în colaborare cu Asociaţia Bucureştiul Meu Drag. Actorul Alexandru Nicolae Mihai va da lecții despre „Descântecul de Dragobete” iar Grupul de datini şi obiceiuri Cucii, din comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, vor anunța, cu surle şi trâmbiţe, că ei sunt „Vestitorii primăverii” asigurându-ne că, atinşi de toiegele lor aducătoare de noroc, vom fi feriţi de ghinion tot anul.

La „Hora cântecului vesel” vă îndeamnă Alin Suceveanu, Andreea Chisăliţă, Loredana  Streche, Narcisa Băleanu, Raluca Constanţa Burcea, Iulia Mihai, Alexandru Pătraşcu, Cornelia Tihon şi Daniel Bădoi, interpreţi de muzică populară ce vor aduce voia bună şi dorinţa de a juca o horă românească.

Editura Paideia vă invită să descoperiți cum este „Dragostea în bucate”, Alin Suceveanu propune un concurs de dans popular, iar Silvia Ciubotaru va arăta vizitatorilor, punct cu punct, pas cu pas, cum să realizeze cele mai frumoase cusături româneşti.

Invitaţii speciali ai evenimentului sunt membrii Trupei HARA, care vor îmbina genuri muzicale precum folclor românesc, medieval şi pop.

Vizitatorii vor putea achiziționa de la târg mărţişoare originale, precum şi “mărţişoare” dulci, din bucătăria tradiţională şi produse bio. Totodată, vor putea participa la concursuri cu premii, iar cei care îşi sărbătoresc onomastica în această zi – Draga, Drăguţa, Dragoş, Drăgan – au acces gratuit în muzeu pe baza cărţii de identitate.

Pe 24 februarie, în ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, calendarul popular consemnează ziua lui Dragobete, zeul tinereții în cultura locală, patron al dragostei și al bunei dispoziții.

Share on Facebook