
Topul celor mai mari datornici la stat
Topul companiilor care înregistrează cele mai mari datorii la stat este condus de producătorul de țigarete Galaxy Tobacco și European Food.

Topul companiilor care înregistrează cele mai mari datorii la stat este condus de producătorul de țigarete Galaxy Tobacco și European Food.

Un prim bilanț al comercianților arată că s-au vândut 30 de milioane de litri de vin. În mod normal, consumul de vin crește cu 50% în perioada sărbătorilor.

Considerat bun doar de dat la porci, știrul este o plantă care, utilizată corect, poate face minuni pentru sănătate și genera profituri frumoase fermierilor. Distanța ideală dintre plante este de 30-60 de cm, pentru a se obține o recoltă de circa 450 de kilograme de semințe de pe o suprafață de circa 40 de ari, adică mai puțin de jumătate de hectar.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la