Noua lege a pietelor, prin care producatorii sunt obligati de la 1 mai sa detina atestate de producator, nu are ca scop amendarea celor care isi produc singuri marfa, ci de a-i sprijini in fata intermediarilor care comercializeaza in mod ilegal produsele agricole, a declarat Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii.

„Scopul acestei legi este acela de a proteja adevaratii producatori, de a elimina intermediarii care comercializeaza in mod ilegal produse. Nu dorim sa sanctionam neaparat producatorii. Sanctiunile merg mai degraba catre cei care comerializeaza in mod ilegal”, a declarat Daniel Constantin, in cadrul unei conferinte.

Intrebat ce sanctiuni risca producatorii care nu au primit pana acum atestatele de producator, desi le-au solicitat, conform legii, Primariei de care apartin, ministrul Agriculturii a precizat ca „este convins” ca o parte importanta dintre producatori au intrat in posesia atestatelor.

„Sunt convins ca majoritatea producatorilor au primit atestatele de producator, deoarece legea spune ca in cinci zile de la solicitare se vor elibera aceste documente. Daca nu au primit, vom mai avea discutii cu autoritatiile locale. Nu avem o situatie centralizata a atestatelor de producator care s-au distribuit pana acum”, a mai spus Ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a mai afirmat ca nu exista niciun consiliu judetean care sa nu fi primit cel putin o prima transa de atestate de producator pana acum. „E putin cam greu sa vorbim cu fiecare comuna in parte, dar am garantia ca in majoritatea cazurilor au la dispozitie, in cinci zile, asa cum prede legea, carnetul de producator, pentru a nu impiedicati sa isi desfasoare activitatea”, a mai precizat ministrul.

Conform datelor Ministerului Agriculturii, pana in momentul de fata au fost solicitate peste 380.000 de atestate de producator.

Totodata, Daniel Constantin a afirmat ca in pofida situatiei create, Ministerul Agriculturii nu are cum sa traga la raspundere Primari sau Consiliile Judetene pentru faptul ca atestatele de producator ajung tarziu in posesia producatorilor romani.

„Legea prevede foarte clar: se pot comercializa produse doar daca exista atestate de producator sau carnete de comercializare. Vechiul certificat si-a incheiat legalitatea”, a conchis ministrul.

Producatorul care doreste sa comercializeze direct in pietele de desfacare va avea de aceasta data posibilitatea sa aiba acces la minim 40% din spatiul din piata.

„Producatorul care decide sa comercializeze singur marfa la piata poate sa o faca prin intermediul carnetului de comercializare. Pe de alta parte, daca acel producator decide sa vanda marfa respectiva si sa nu o comercializeze direct catre piata trebuie sa elibereze catre cel care a cumparat, persoana fizica autorizata sau societate comerciala, o fila din carnetul de comercializare pe care il are la dispozitie. Cu acea fila, comerciantul merge la piata si trebuie sa emita un bon fiscal, trebuie sa aiba casa de marcat. Cu alte cuvinte se va face diferenta nu numai prin locurile special amenajate, dar si prin faptul ca producatorul agricol vinde fara bon fiscal, iar cel care este intermediar trebuie doar cu bon fiscal”, a mai precizat Daniel Constantin.

Share on Facebook