Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a primit, marţi, aviz favorabil cu 27 de voturi pentru, 13 împotrivă şi o abţinere, pentru a ocupa postul de vicepremier şi, totodată, pe cel de ministru al agriculturii. 

La audierile avute în cadrul comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului, Daniel Constantin, a declarat faptul că la ora actuală, în România, nu mai sunt suprafeţe mari de teren nelucrate  în condiţiile în care anual există aproximativ 10 milioane de hectare de teren agricol solicitate la plată.

Comasarea terenurilor agricole

„Fondurile europene care au fost acordate au contribuit la această tendinţă de a fi lucrate terenurile. Procesul de comasare a început în 2007, odată cu acordarea plăţilor pe suprafaţă, dar nu într-un ritm aşa de mare cum ne-am dorit. Prin măsura de plată redistributivă vom accelera foarte mult procesul de comasare şi asociere a terenurilor, pentru că introducem mai multe categorii pe suprafaţă – categoria de la unu la 5 hectare, categoria între 5 şi 20 de hectare şi categoria de peste 60 de hectare. Categoria care va primi o subvenţie mai mare va fi categoria de mijloc, categorie în care eu aş încadra fermele de familie, clasa de mijloc din agricultura românească, iar acestea vor prim un sprijin mai mare cu 50 de euro, faţă de prima categorie”, a declarat Daniel Constantin, la audierile din Parlament.

Restructurarea agenţiilor de plăţi pentru PNDR 2014 – 2020

Potrivit acestuia, prin procesul de comasare a terenurilor agricole prin arendare, fermierii vor putea beneficia de un bonus suplimentar de 20%, faţă de cât ar fi însemnat plata pe suprafaţă. “Din cauza numărului mare de proiecte şi a birocraţiei excesive, aceste proiecte au fost evaluate într-un an de zile. În sesiunea în care s-au depus în ianuarie 2012 – februarie 2013, până în septembrie erau evaluate. În sesiunea iunie 2013, pentru fermele de familie proiectele au fost evaluate într-un interval de numai trei luni. În perioada următoare vom avea o restructurare a întregii agenţii de plăţi, astfel încât să fie pregătită pentru reguli mult mai uşoare în programul PNDR 2014 – 2020. Undeva în luna mai vom avea agenţia restructurată şi mult mai bine pregătită, cu reguli noi. Vom avea mai puţine măsuri, introducem şi simplificăm conceptul de achiziţii publice şi principala modificare este introducerea unui preţ de achiziţie de referinţă. Eficientizarea activităţii s-a simţit şi la APIA. Acolo plăţile către fermieri, în campania 2013, sunt făcute în proporţie de 99 la sută. Aşa cum ne-am angajat, sume de 810 milioane de euro au plecat numai în aceste două luni către fermieri”, a precizat ministrul agriculturii Daniel Constantin în audierile din cadrul comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.


Share on Facebook
Print Friendly