Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, le-a transmis apicultorilor prezenți la deschiderea celei de-a 11-a ediție a Târgului Național al Mierii, că prin, noul program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, vor fi finanțate cu precădere proiectele care prevăd integrarea activității de producție cu cea de procesare.

„Eu îi sfătuiesc pe toți apicultorii, care, în mare parte, exportă miere vrac, care apoi se întoarce în țară sub formă de produse procesate, să meargă pe partea de integrare a producției. Acesta este un principiu la care eu personal țin foarte mult și pe care l-am introdus în Programul Național de Dezvoltare Rurală, prin care încercăm să îi sprijinim în primul rând pe toți cei care integrează producția în toate domeniile de activitate, deci și în apicultură. Așa vor avea de câștigat și producătorii, pentru că vor vinde produse cu valoare adăugată mare, dar și statul, pentru că va crește valoarea exporturilor și, implicit, se vor majora veniturile la buget”, a declarat Daniel Constantin.

Potrivit ministrului, producția de miere de albine la nivel național a fost de peste 24.000 de tone în 2013, din care circa 2-3.000 de tone au mers la export.

Share on Facebook