Proprietarii de sere și solarii care au fost distruse în urma ninsorilor și viscolului de la începutul acestui an ar putea fi despăgubiți prin intermediul unei scheme de ajutor de minimis.

„Studiem oportunitatea să vedem cum pot fi acordate despăgubirile. Este adevărat că se pot acorda ajutoare de minimis pentru cei cu pierderi. Am acordat despăgubiri și în 2012 și, de câte ori a fost nevoie, am încercat să intervenim. Vom face o analiză să vedem dacă bugetul ne permite”, ne-a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Recent, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș a declarat că statul ar fi putut despăgubi fermierii care și-au văzut serele și solariile puse la pământ de zăpadă și viscol, printr-o schemă de ajutor de minimis.

„Există întotdeauna această posibilitate prin regulile de minimis privind aplicarea ajutorului de stat. Nu-i un sprijin financiar direct din fonduri europene, dar există posibilitatea în baza reglementărilor comunitare, ca fiecare stat membru în astfel de situații să poată să compenseze parțial dar la un nivel destul de consistent al procentului de pierdere. Aceste pierderi către producător și mai mult, în acest an am modificat regulile ajutorului de stat crescând, dublând practic suma de minimis care poate să fie aplicată de un stat membru pe fermier fără să notifice ajutorul de stat respectiv către U.E. Mai există, dacă sunt pierderi de ordin material, investițional și așa mai departe, există și posibilitatea de a acorda în mod mai facil fonduri europene din programul de dezvoltare rurală pentru a compensa aceste pierderi sau pentru refacerea capacității de producție pierdută în urma acestor calamități”, a spus Dacian Cioloş, la emisiunea „Viaţa Satului”, difuzată de la Televiziunea Română.

Share on Facebook