În județul Dâmbovița a fost cea mai mare zonă calamitată de culturi de legume, de peste 3.200 de hectare, în special în Lungulețu, unde se cultivă cartoful.

Fermierii a căror culturi au fost calamitate în 2014 vor primi despăgubiri, sumele urmând să fie virate în conturile acestora până la 31 decembrie, potrivit unei hotărâri de Guvern. În document se precizează că

Am dat hotărârea de Guvern prin care am alocat un sprijin de 53 de milioane de lei, la nivel național, pentru toți cei care au avut culturi calamitate în perioada ianuarie-august 2014. Aceste calamități trebuie să fie constatate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, dacă s-a notificat acel inspectorat cu siguranță se vor primi despăgubiri. Depunerile de cereri încă nu s-au încheiat”, a răspuns ministrul ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la o întâlnire de lucru cu fermierii din localitatea Voinești, din județul Dâmbovița, care se află în topul județelor calamitate în 2014, citat de Agerpres.

Fermierii calamitați vor primi ca despăgubire între 250 și 1.20 de lei, în funcție de cultură. Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis acordat pe cultură agricolă/plantație pomicolă, viticolă, astfel:

  • grâu, porumb, sorg, floarea soarelui, rapiță, orz, secară, triticale, ovăz, soia, orzoaică – 335 lei/ha
  • legume în câmp, pepeni – 610 lei/ha
  • cartof – 700 lei/ha
  • plantații pomicole – 1.200 lei/ha
  • plantații viticole – 500 lei/ha
  • sfeclă de zahăr – 400 lei/ha
  • lucernă, muștar, tutun – 250 lei/ha
  • căpșuni – 300 lei/ha.

Bilanțul pagubelor produse în agricultură de calamitățile produse în județul Dâmbovița

În prezent, în județul Dâmbovița sunt înregistrați 3.500 de potențiali beneficiari, care dețin 2.400 de hectare cultivate cu grâu calamitate, 1.500 hectare cu porumb, 247 hectare cu floarea soarelui, 5 hectare cultivate cu orz și alte 154 de hectare calamitate cultivate cu legume în câmp.

„Sprijinul pe hectar la legumele în câmp este de 610 de lei, cred că este consistent”, a mai spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la o întâlnire de lucru cu fermierii din localitatea Voinești, din județul Dâmbovița, care se află în topul județelor calamitate în 2014.

La cartof au fost calamitate 3.200 de hectare.

„Am avut zona Lungulețu care a fost calamitată, la cartof, pe o suprafață imensă — 3.275 de hectare pentru cultura legumelor. Aici, în județul Dâmbovița, este zona cea mai mare care a fost calamitată din punct de vedere a legumelor. La plantațiilor pomicole am avut 1.200 de lei pe hectar pentru o suprafață de 235 de hectare”’, a precizat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la o întâlnire de lucru cu fermierii din localitatea Voinești, din județul Dâmbovița, care se află în topul județelor calamitate în 2014.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt de peste 53,8 milioane de lei şi se asigură de la bugetul de stat pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Cererile de despăgubire puteau fi depuse până la data de 7 noiembrie 2014 la sediile Primăriilor iar plata se va realiza, într-o singură tranșă, până la data de 31 decembrie 2014.

Share on Facebook
Print Friendly