Dacian Cioloş: Tinerii fermieri ar putea primi plăţi directe mai mari

Facebook
Twitter

În primii cinci ani de la instalare, tinerii fermieri se confruntă cu cele mai mari probleme, după cum apreciază comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. De aceea, se caută soluţii pentru majorarea plăţilor directe pe care le primesc aceştia, în intervalul menţionat.

Ca să dezvolte o afacere în agricultură, pe lângă prima de instalare, tinerii fermieri trebuie să ia credite de la bănci. Chiar dacă împrumuturile primesc girul fondului de garantare, bancherii le cer să vină cu garanţii, iar tinerii fermieri nu prea au cu ce să garanteze creditele, a explicat Dacian Cioloş, în cadrul seminarului cu tema Viitoarea Politică Agricolă Comună: oportunităţi şi priorităţi pentru România, organizat astăzi de Ministerul Agriculturii (MADR).

“Am constatat şi când eram la minister că pe tinerii fermieri este o presiune financiară mare în primii ani de la instalare, când trebuie să ia credite de la bancă, când nu prea au cu ce garanta, cu tot sprijinul obţinut de la fondul de garantare, când băncile se uită după un venit sigur cât de cât. Ştiţi cât de sigur poate să fie un venit în agricultură şi atunci plăţile directe pot să fie un instrument care să faciliteze pentru tinerii fermieri accesul la credite, alături de acea primă de instalare din Programul de Dezvoltare Rurală”, a afirmat comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.

Statul vrea să crească alocările pentru instalarea tinerilor fermieri de la 40.000 de euro la 70.000 de euro, din 2014, prin măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, pentru a creşte atractivitatea sectorului agricol, în rândul tinerilor. Sunt vizati agricultorii care au până în 40 de ani şi experienţă de minim un an în agricultură.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE