Crescatorii romani de ovine sunt hotarati sa schimbe modalitatea de acordare a sprijinului cuplat zootehnic, asta dupa ce ani la rand au beneficiat de subventii mult reduse fata de celelalte sectoare. In acest sens, reprezentantii oierilor au transmis la Bruxelles o serie de modificari legislative, care, potrivit specialistilor, vor putea majora valoarea SCZ-ului pana la 30 euro pe cap de animal, pentru fermele de reproductie.
„Inca din 2014 am anuntat ca pe baza criteriilor de acordare a SCZ-ului, decise la acel moment de MADR, nu vom putea ajunge niciodata la tinta de 3,5 milioane de oi inscrise in Registrul Genealogic. Nici in 2016 nu am atins la acest nivel, ba chiar nu suntem nici la jumatate. Asta, deoarece sunt foarte multi pasi de urmat. Un fermier are nevoie de cel putin 6 ani pentru a reusi sa-si inscrie animalele in Registrul Genealogic. Astfel, noi am venit cu urmatoarea propunere, care a fost deja transmisa si Comisiei Europene: protejarea raselor performante, autohtone, din fermele de reproductie si, pe de alta parte, sprijinirea fermelor de productie. In acest mod stimulam prin SCZ folosirea berbecilor valorosi, fara ca fermierul sa mai aiba obligativitatea sa introduca animalele in Registrul genealogic. Mai exact, plata SCZ-ului va fi facuta si diferentiata in functie de aceste doua tipuri de ferme, cea de productie sau reproductie”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Ionica Nechifor, secretarul general al Federatiei Romovis.
Clasificarea propusa de reprezentantii oierilor a luat in calcul si o distribuire diferentiata a sprijinului cuplat, in functie de tipul de ferma detinut de crescator. Astfel, cei care isi desfasoara activitatea intr-o ferma de productie vor beneficia de un SCZ estimat intre 13-17 euro pe cap de animal, iar cei care detin ferme de reproductie vor primi un sprijin de pana la 30 euro pe cap de animal.
„Pe baza unui buget estimat am facut o serie de calcule pe ce doua tipuri de ferme. Astfel, ferma de reproductie va putea avea un sprijin cuplat intre 17-30 euro pe cap de animal, iar cea de productie undeva intre 13-17 euro pe cap de animal. Cuantumul mai mare pentru reproductie se explica deoarece acolo sunt pana la urma cele mai valoroase animale, plus ca si activitatea fermierului e mult diferita fata de cea dintr-o ferma de productie”, a mai spus Ionica Nechifor, pentru StiriAgricole.ro.
Presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine Moldoovis ne-a mai spus ca aceste modificari vor ajuta pana la urma la majorarea sprijinului cuplat incasat de fermieri. „De la 5 euro (valoarea actuala SCZ ovine – n.r.), la 15 euro, este o diferenta”, a mai completat Ionica Nechifor.
Modificarile propuse pentru SCZ ovine au fost transmise catre Comisia Europeana, in prezent fiind asteptat un raspuns scris de la Bruxelles. „Momentan nu am primit un raspuns scris, dar avand in vedere ca nu ne-a fost cerut un punct de vedere, lamuriri, inseamna ca propunerile noastre au fost acceptate. Ne dorim ca in luna noiembrie, decembrie, sa rediscutam Ordinul 619 si sa reusim din februarie sa depunem deja cererile de plata pentru Campania 2017”, ne-a mai spus Ionica Nechifor.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a anuntat recent ca la ovine se va scade pragul de eligibilitate de la 150 de capete, in zona de munte, la 60 de capete, minim, iar maximul, de la 600, la 500 de capete.
In prezent, Romania are un milion de oi inscrise in Registrul Genealogic al raselor, potrivit secretarul general al Federatiei Romovis.