Conform prognozei agrometeorologice emise de ANM pentru perioada 23 – 29 mai 2018, rezerva de umiditate in cultura graului de toamna pe adancimea de sol 0-100 cm se va incadra in limite satisfacatoare pana la apropiate de optim si optime,in aproape toata tara, relateaza Agerpres.

Pe suprafete agricole extinse din Moldova si Dobrogea, local in sudul si centrul Transilvaniei, estul, nordul si nord-estul Munteniei, izolat in nord-vestul Banatului, se vor inregistra deficite moderate de apa in sol.

De asemenea, in cultura de porumb, rezerva de apa in stratul de sol 0-20 cm va prezenta valori satisfacatoare pana la apropiate de optim si optime, in majoritatea zonelor de cultura. In cea mai mare parte a Moldovei si Munteniei, local in sud-estul si centrul Transilvaniei, izolat in centrul, nordul si sud-estul Dobrogei, sud-estul Olteniei, se va semnala seceta pedologica moderata.

ANM: ,,culturile de camp vor evolua in conditii normale’’

„Procesele de crestere si dezvoltare ale culturilor de camp vor evolua in conditii normale in toate regiunile agricole, iar pe terenurile agricole cu o buna aprovizionare cu apa a solului, temperaturile maxime ridicate din aer vor determina o intensificare a ritmurilor vegetative ale plantelor. Uniformitatea si vigurozitatea plantelor se va prezenta buna si medie la culturile insamantate in epoca optima, respectiv medie si slaba la cele intarziate fenologic si pe terenurile cu deficite de umiditate in sol”, arata prognoza agro emisa de ANM.

Astfel, culturile de orz si grau de toamna vor parcurge predominant fazele de inspicare (30-100%) si inflorire (10-100%), local fiind posibila maturitatea in lapte (10-20%) in special la orz. Rapita semanata in epoca optima isi va definitiva inflorirea (90-100%), continuandu-se totodata formarea silicvelor si a boabelor in silicve (10-100%).

Floarea-soarelui si sfecla de zahar vor inregistra rasarirea

Cultura de floarea-soarelui se va afla la rasarire (60-100%), formarea primei perechi de frunze (10-100%) si infrunzire (4-11 frunze). Sub aspect fenologic, la porumb se va definitiva faza de germinare (100%), continuandu-se totodata rasarirea, formarea frunzei a treia (10-100%) si infrunzirea (4-10 frunze).

Sfecla de zahar va inregistra rasarirea (60-100%) si dezvoltarea aparatului foliar (10-100%), iar la cartof predominante vor fi fazele de rasarire (70-100%), precum si formarea/cresterea lastarilor laterali la soiurile timpurii.

De asemenea, in toate plantatiile, pomii fructiferi isi vor continua cresterea lastarilor/frunzelor/rodului, iar soiurile timpurii de cires vor parcurge coacerea fructelor si recoltarea. La vita de vie din toate podgoriile se vor semnala fazele de infrunzire si crestere a lastarilor, iar la soiurile timpurii se vor continua inflorirea si local cresterea boabelor.