In Monitorul oficial din 12 aprilie 2016, au fost publicate mai multe acte normative din domeniul financiar contabile.

Este vorba despre:

– procedura de corectare a erorilor din situatiile financiare anuale;
– modificarea plafoanelor datoriilor la buget privind lista debitorilor persoane fizice sau juridice;
– procedura efectiva de restituire a timbrului de mediu;
– modificare procedura de emitere acte administrative prin centrul de imprimare masiva.

In acest articol ne vom opri asupra procedurii de corectare a erorilor din situatiile financiare anuale, avand in vedere noutatea absoluta in domeniu, urmand ca in urmatoarele alerte in cel mai scurt timp posibil sa analizam si celelalte acte normative.

Devalmasia de acte financiar contabile din ultima perioada conduce la aparitia unor erori pentru care trebuie sa corectam lucruri ce altadata ar fi fost intangibile, cum ar fi situatiile financiare. Astfel de erori pot fi generate de aprecierea eronata a cadrului normativ sau sunt generate chiar de reglementari normative contradictorii.

„De exemplu, la determinarea categoriei in care se regaseste o entitate raportoare conform reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, adoptate prin OMFP nr. 1802/2014, se analizeaza indicatorii aferenti acestei entitati pentru doi ani consecutivi, cutuma de altfel aplicabila in ultimele decenii”, arata consultantul fiscal Adrian Benta.

Daca ne raportam doar la OMFP nr. 123/2016 privind aprobarea procedurii de depunere a situatiilor financiare aferente exercitiului 2015, observam pe de o parte ca analiza acestor indicatori se va efectua exclusiv asupra datelor financiare de la finele exercitiului trecut, iar in plus, plafoanele valorice sunt modificate.

Practic, raportandu-ne la un temei normativ ajungem la o situatie, iar rapotandu-ne la alt temei normativ ajungem la o alta situatie. Evident, legiuitorul nu a spus ca un act normativ il exclude pe celalalt. Prin urmare, este necesara adoptarea unor proceduri de corectare a erorilor din situatiile financiare.

Actul normativ analizat astazi enumera erorile constatate, ce pot fi corectate conform prezentei proceduri, astfel:

  1. a) denumirea entitatii raportoare;
  2. b) activitatea CAEN (denumire clasa CAEN si/sau cod CAEN);
  3. c) forma de proprietate;
  4. d) numarul de salariati si alti indicatori raportati prin formularul „Date informative”.

Constituie, de asemenea, obiectul corectarii si situatiile determinate de urmatoarele tipuri de erori:

  1. a) transmiterea electronica de situatii financiare anuale/raportari contabile anuale in loc de declaratie de inactivitate, precum si transmiterea electronica a declaratiei de inactivitate in loc de situatii financiare anuale/raportari contabile anuale;
  2. b) transmiterea electronica de situatii financiare anuale/raportari contabil anuale folosind un format de raportare cuprins in programul de asistenta, diferit de cel corespunzator tipului de entitate sau netransmiterea electronica a tuturor documentelor prevazute de lege (raportul administratorilor, declaratia pe proprie raspundere, raportul auditorului statutar etc.).

Corectarea erorilor se realizeaza intr-un mod foarte simplu:

  • se depune numai la registratura autoritatii fiscale un nou set al situatiilor financiare corectate;
  • setul se depune atat in format hartie, semnat de persoanele competente, respectiv in format electronic, utilizandu-se softul agreeat de autoritati pentru intocmirea situatiilor financiare anuale.

Pentru ce exercitii se pot corecta situatiile financiare?

„Din pacate, iarasi ne aflam in fata unui act normativ de calitate mediocra, in sensul ca ar trebui sa se aplice pentru toate situatiile financiare, insa acest lucru nu rezulta cu claritate. Legiuitorul a prevazut in mod expres ca se pot corecta si situatiile financiare aferente anului 2014 (nu este o eroare), avand ca termen data de 29 aprilie 2016”, mai arata consultantul fiscal Adrian Benta.

Pentru anul 2015, nu se aduce nicio precizare, astfel incat o concluzie ar putea sa fie ca pot fi corectate doar situatiilor financiare aferente anilor 2014 si ulterioare, iar pentru anul 2014, termenul de corectare este unul limitat.

Share on Facebook