Chiar daca mai sunt doar 8 zile pana la finalul sesiunii anuale de depunere in cazul multor submasuri din noul PNDR 2014-2020, exista submasuri in cadrul carora nu a fost depus nici macar un singur proiect.

In cazul submasurii 4.1 – sectorul ferma de familie, au fost depuse proiecte in valoare de peste 24,68 de milioane de euro. In ceea ce priveste sectorul vegetal, din cadrul aceleiasi submasuri, fondurile au fost epuizate, valoarea proiectelor depuse fiind de peste 86,42 milioane de euro.

In cazul sectorului zona montana din cadrul submasurii 4.1, au fost depuse proiecte cu o valoare de peste 20 de milioane de euro, in vreme ce fermierii care au vrut sa isi dezvolte exploatatile zootehnice au depus proiecte cu o valoare de 45,11 milioane de euro, adica mai mult de jumatate din suma alocata pentru anul 2015.

Pe submasura 4.1a, sectorul exploatatiilor pomicole, valoarea proiectelor depuse a ajuns la 3.161.203euro, potrivit celor mai recente date publicate de AFIR. In schimb, in cazul sectorului obtinere material de inmultire si plantare fructifer, nu s-a accesat niciun ban din fondurile europene nerambursabile disponibile prin PNDR.

In cadrul submasurii 4.2, sectorul creare unitati de procesare, valoarea proiectelor depuse la AFIR este de numai 2,42 de milioane de euro, in conditiile in care suma alocata a fost de aproape 45 de milioane de euro, iar una dintre sansele de crestere a veniturilor fermierilor este de a vinde produse cu valoare adaugata mare, adica produse procesate.

Mai mult decat atat, antreprenorii din zona montana, care au cerut prin asociatiile care ii reprezinta alocari specifice, nu s-au inghesuit sa acceseze fondurile europene nerambursabile disponibile. Astfel, sectorul dezvoltare si modernizare unitati de procesare zona montana si sectorul creare unitati de procesare zona montana, din cadrul submasurii 4.2, nu a atras investitori, iar valoarea proiectelor este zero.

Acceasi situatie se remarca si in cazul sectorului dezvoltare si modernizare unitati de procesare din cadrul submasurii 4.2a, sectoarelor infrastructura apa/apa uzata si infrastructura educationala din cadrul submasurii 7.2, precum si a sectoarelor investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural si investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural – zona montana, din cadrul submasurii 7.6.

Trebuie precizat ca termenul pentru depunerea proiectelor pe submasurile 7.2 si 7.6 este 18 decembrie 2015.

Share on Facebook