Cum reuseste o suceveanca sa vanda pe Internet preparate facute dupa retete traditionale

Facebook
Twitter

Preparatele facute in casa, dupa retete traditionale, incep sa devina tot mai cautate, in special de catre persoanele foarte active si ocupate. Intuind aceasta tendinta, o doamna din comuna Plopeni, judetul Suceava, si-a creat un magazin virtual pe Facebook prin intermediul caruia reuseste sa vanda cu succes, la persoane din toate colturile tarii, produse facute in casa precum dulceata de cirese, de nuci, sirop de papadie sau de tradafiri, zacusca de vinete sau de peste sau chiar tocana de legume.

„Nu as putea spune ca e o afacere propriu-zisa, mai ales ca sunt la inceput. E mai mult o pasiune. Doar din septembrie am inceput cu acest magazin virtual. Am fost surprina insa sa vad reactia favorabila a celor care cumpara de la mine. Initial, am inceput sa vand deoarece aveam niste cantitati mai mari facute in casa. Asa am inceput. Am dat la prieteni, la cunostinte, iar acestia m-au sfatuit sa si vand pe Internet. Am zis de ce nu”, povesteste, pentru StiriAgricole, Aurica Socoliuc, proprietara magazinului online „Bunutz de casa Aurica”.

Preparatele realizate de doamna Aurica Socoliuc au la baza retete traditionale, in cadrul carora se folosesc doar ingrediente naturale, fara aditivi sau coloranti. „Retetele dupa care le prepar sunt aceleasi pe care le foloseau si mama si bunica mea. Folosesc ceaunul, focul de lemne, pentru a fierbe fructele de dulceata. Doar asa au un gust inconfundabil”, afirma gospodina din Suceava.

De exemplu, un prim secret al unui preparat gustos este ca acesta sa nu se faca in cantitati prea mari. Pentru dulceata realizata in casa, doamna Aurica Socoliuc se ocupa de la culesul fructelor din livada proprie pana la umplerea borcanelor si etichetarea lor.

„Totul incepe cu alegerea fructelor. Aici trebuie sa fim atenti deoarece trebuie sa le folosim doar pe cele sanatoase si bine coapte. In livada mea am ciresi si visini. Pentru celelalte sortimente de dulceata cumpar fructele. Dupa ce le-am cules, incepem sa preparam siropul, adica punem la fiert apa si zaharul. Cand avem un sirop mai gros adaugam fructele si le lasam la fiert inca 40 de minute, la foc mic. Dupa fierbere, se pune continutul in borcane bine spalate. Capacele sa fie noi. Dupa putin timp eu obsnuiesc sa intorc borcanul cu capacul in jos, pret de circa 10 minute. Important e sa nu prinda aer”, explica Aurica Socoliuc.

Printre variatetile de dulceata realizate de doamna Aurica Socoliuc regasim cea de pere, de capsuni, gutui, cirese negre, visine, nuci verzi si chiar de ardei iute. De asemenea, in magazinul virtual al gospodinei din Suceava cei interesati pot gasi si sirop de papadie, tradafiri, muguri de brad, dar si tocana de legume, zacusca de vinete sau peste sau gogosari in sos.

Chiar daca este la inceput cu vanzarea produselor sale, Aurica Socoliuc reuseste sa aiba saptamana cel putin 3 comenzi de la persoane provenite din mai toate judetele ale tarii.

„Din pacate nu am timp sa merg la targuri, avand in vedere ca am grija de doi copii micuti. Insa de pe Internet am comenzi din mai toate colturile tarii. Am avut si de la Bucuresti, din Pitesti. Mi-am facut multi prieteni. Este frumos pentru ca tin legatura cu acesti oameni, mai ma suna, mai ma intreaba de un sfat”, afirma Aurica Socoliuc.

Cele mai ieftine produse comercializate in magazinul „Bunutz de casa Aurica” sunt sucul de rosii si ketchup-ul de casa, acestea fiind vandute cu 8 lei sticla de 300 de grame. Pe de alta parte, cele mai scumpe produse sunt magiunul de prune si gogosarii in sos, acestea avand pretul de 18 lei pentru un borcan de 720 de grame.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE