Produs cu ajutorul ramelor, vermicompostul (humusul de rama) este un ingrasamant natural deosebit de eficient atat pentru legume si fructe, cat si pentru cultura mare. Acest ingrasamant poseda in proportie mare toate cele 16 elemente nutritive de care au nevoie plantele. Mai mult decat atat, folosind acest tip de ingrasamant pastrati solul curat si aveti astfel grija de mediul inconjurator.
Concentratiile azotului, fosforului, potasiului, magneziului, calciului şi ale altor elemente benefice sunt de multe ori mai mari decat in cel mai bogat sol. Prin proprietatile si compozitia chimica, humusul reprezinta o componenta esentiala a solului, care-i confera insuşiri specifice, cat şi un anumit nivel de fertilitate. Humusul şi materia organica din sol reprezinta rezerva solului in elemente nutritive, care-i determina chiar fertilitatea.
Ce avantaje are folosirea humusului de rama
Unul dintre cele mai importante avantaje ale folosirii vermicompostului este cresterea productiei, atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ. In acest sens, se va observa o crestere mai viguroasa a plantelor.
Un alt avantaj este suprimareea ciupercilor daunatoare din sol. Microorganismele produc hormoni, vitamine, nutrienti, enzime, aminoacizi şi minerale necesare chiar şi plantelor tinere.
Vermicompostul are un efect pozitiv nu doar asupra plantelor, cat si asupra solului. Vermicompostul remediaza astfel solurile afectate de folosirea indelungata a substantelor chimice. Prin aplicarea repetata, solul se va repopula complet cu microorganismele benefice plantelor distruse de substantele chimice, de-a lungul anilor.
De asemenea, un alt avantaj important de precizat este ca vermicompostul creste retentia apei in sol, ceea ce inseamna ca fermierul va folosi o cantitate de apa cu pana la 30% mai mica la irigat. Totodata, vermicompostul nu este toxic, nu arde plantele, nu are restrictii de folosire, se poate folosi in orice cultura, in sera sau pe camp.
Cum utilizam vermicompostul pentru legume
La pregatirea amestecurilor de pamant pentru cresterea rasadului se adauga o parte de vermicompost cu 3- 5 parti de pamant cu vegetatie sau turba morcov si verdeata: la semanarea acestora in brazde, vermicompostul se distribuie uniform pe intreaga suprafata a brazdei in proportie de 0,5 – 1,0 ml/ m²; se amesteca cu solul, se iriga, iar in final se adauga semintele.
La tomate, castraveti, vinete si ardei se introduce vermicompost in fiecare gropita de plantare (cate 150 – 200 ml), se amesteca cu solul de baza si se iriga abundent; dupa plantarea rasadului se recomanda protectia solului in jurul plantei cu un strat de 1- 2 cm de vermicompost. La sadirea cartofilor se introduc 200-300 ml vermicompost sub fiecare tubercul
Pentru usturoi, ceapa: la sadirea usturoiului de toamna sau a cepei, vermicompostul se repartizeaza uniform pe toata suprafata randului in proportie de 0,50 l/ m²; se amesteca impreuna cu solul de baza la o adancime de 8 – 10 cm.
La pepeni (verzi si/ sau galbeni): la plantarea pepenilor verzi si/ sau galbeni, vermicompostul se introduce in cantitate de 0,50 – 1,0 l in fiecare groapa de plantare.
Pentru nutritia lichida a rasadului se pregateste o esenta de vermicompost („ceai” de humus). Pentru pregatirea lui, se toarna 3 litri de vermicompost intr- o galeata de apa la temperatura camerei. Se amesteca bine si se lasa timp de 24 ore in conditii de camera. „Ceaiul” de humus contine fractii dizolvabile proprii vermicompostului (vitamine, fitohormoni, humine, fulvati, s.a.) si o microflora folositoare pentru sol si plante. In asemenea esenta se mai recomanda a se inmuia semintele de varza, castraveti, tomate, timp de 12 ore inainte de sadire, pentru a spori incoltirea acestora.
Cum utilizam vermicompostul pentru pomi fructiferi
La plantarea arbustilor (agris, coacaz, zmeur, catina, afin s.a.), vermicompostul se introduce in fiecare groapa de plantare cate 1,5 litri, se amesteca bine cu solul de baza, se iriga si dupa aceasta se planteaza.
La plantarea pomilor fructiferi, in groapa de plantare, sub fiecare puiet (mar, par, visin, prun s.a.), se introduc cate 1,5 – 2 litri de vermicompost, se amesteca bine cu solul de baza, se iriga si dupa aceasta se planteaza.
Se recomanda a se stropi cu „ceaiul” de humus diluat in proportie de 1/ 3 pomii fructiferi. Stropirea pomilor fructiferi dupa inflorire, constituirea mugurilor de flori sau in perioada de dezvoltare a fructelor sporeste productivitatea pomilor – fructele devin mai mari, mai zemoase si mai dulci. Stropirea pomilor in perioada de constituire a mugurilor de flori influienteaza pozitiv asupra rodului din anul urmator. Stropirea pomilor in imbinare cu protejarea solului din jurul tulpinei – acoperirea lui cu un strat de vermicompost de 1-2 cm (mulch), face ca merii, visinii, ciresii, prunii, etc. sa rodeasca in fiecare an. Asemenea metoda de folosirea a humusului actioneaza benefic si asupra arbustilor fructiferi sau a vitei de vie. Cantitatea de productie obtinuta se mareste cu aproximativ 35- 40%, iar termenul de coacere se reduce cu 10-15 zile.
Producatorii din agricultura ecologica – prin folosirea humusului de rama in stare solida si lichida, vor reduce substantial costurile de productie. Humusul de rama se poate administra chiar in perioada de conversie a terenului respectiv. Humusul de rama se aplica in stare solida, in doze cuprinse intre 10-25 litri/ha, in functie de tipul culturii.
Surse selective: vermicult.ro, gradina.acasa.ro