Ca urmare a embargoului rusesc, stocurile de carne de vită au crescut la nivel european, iar piața românească riscă să fie invadată de produse importate la prețuri de dumping.

Una dintre metodele de combatere a efectelor embargoului rusesc avute în vedere de Ministerul Agriculturii este creșterea substanțială a valorii subvențiilor acordate crescătorilor de bovine, astfel încât aceștia să își mărească efectivele, iar producția de lapte și de carne să avanseze. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că, în 2014, cuantumul sprijinului pentru bovinele de lapte se va dubla. În prezent, pentru vacile de lapte, plățile variază între 700 de lei și 1.300 de lei pe cap, în funcție de productivitatea animalului.

Creșteri substanțiale ale subvențiilor vor fi operate și în sectorul bovinelor de carne. Astfel, valoarea subvenției pe cap de animal pentru bovinele de carne va fi de patru ori mai mare în 2015.

„Din anul 2015, pentru vaca de carne, dacă pe anul acesta primea 435 de lei pe cap de animale, prin introducerea plăților cuplate, acordăm la anul 1.600 și ceva de lei pe cap de animal, iar pentru vaca de carne, noi luând o medie (și aici, în primul rând ne uităm la productivitate), dacă în anul 2014, să spunem că media este undeva la 850 de lei pe cap, în anul 2015, vor primi peste 1.600 de lei pe cap, plăți care vor crește până în anul 2020”, a declarat Daniel Constantin, viceprim-ministru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la INDAGRA 2014.

Producătorii au cerut și o amânare de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) și, până vor primi un răspuns de la autorități, crescătorii de bovine au sporit producția. În luna septembrie 2014 comparativ cu luna august 2014, numărul total de bovine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 23,3%, respectiv cu 24,9%, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Astfel, în luna septembrie a acestui an, au fost sacrificate 53.000 de capete de bovine, față de 43.000 de capete în august 2014 și 55.000 de capete în septembrie 2013.

Greutatea medie în carcasă a crescut de la 153,7 kilograme în septembrie 2013, la 160 de kilograme în august 2014 și la 162,2 kilograme în septembrie 2014. În schimb, greutatea medie în carcasă consemnată pentru sectorul industrial (abatoare) s-a redus de la 2014,8 kilograme în septembrie 2013 la 206,5 kilograme în cea de-a noua lună din 2014. Per ansamblu, greutatea în carcasă a bovinelor sacrificate a fost de 8.595 de tone în septembrie 2014, în creștere atțt față de septembrie 2013, cât și față de august 2013.

În unităţile industriale specializate, numărul de bovine sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 8,3%, respectiv cu 6,5%, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS). În luna septembrie 2014, ponderea bovinelor sacrificate în unităţile industriale specializate a fost de 24,5% din totalul sacrificărilor de bovine.

În septembrie 2014 comparativ cu septembrie 2013, numărul total de bovine sacrificate a scăzut cu 3,6%, iar greutatea lor în carcasă a crescut cu 1,7%. Numărul sacrificărilor de bovine în unităţile industriale specializate a rămas constant, iar greutatea lor în carcasă a scăzut cu 3,9%.

Ca urmare a embargoului rusesc, stocurile de carne de vită au crescut la nivel european, iar prețurile au început să scadă vertiginos. Noul președinte al grupului de lucru pentru sectorul cărnii de vită din cadrul Copa Cogeca, Jean Pierre Fleury, a declarat că este necesar ca oficialii Comisiei Europene să ia rapid măsuri prin care să protejeze producătorii europeni de carne de vită, care se confruntă cu scăderea rapidă a prețurilor, ca urmare a embargoului rusesc.

„Prețurile s-au prăbușit peste tot în Uniunea Europeană. Embargoul rusesc impus exporturilor realizate de fermieri, care apasă greu asupra sectorului, este o reacție politică și nu e vina fermierilor și cooperativelor agricole, dar ei sunt cei care plătesc prețul. De aceea, fondurile necesare pentru soluționarea crizei nu trebuie late din bugetul Politicii Agricole Comune”, a declarat Jean Pierre Fleury.

Reprezentantul Copa Cogeca a cerut Comisiei Europene să introducă urgent măsuri de sprijin a producătorilor, inclusiv să aloce fonduri pentru susținerea exporturilor.

Share on Facebook