Culturi de plante medicinale ce pot fi infiintate intr-un spatiu restrans

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In conditiile in care exista foarte multi oameni care prefera tratamentele naturiste, cultivarea de plante medicinale reprezinta o idee foarte buna de afaceri chiar si pentru persoanele care detin un teren de mici dimensiuni sau un spatiu interior de crestere a acestora. 

Daca este administrata corespunzator, o cultura de plante medicinale reprezinta o sursa relativ sigura a unui venit suplimentar sau, de ce nu, chiar si pentru transformarea intr-o afacere de baza.

Deoarece clima tarii noastre este adecvata pentru cultivarea unui numar variat de plante medicinale, alegerea tipului de cultura infiintata difera doar de banii pe care dorim sa-i investim si de cererea/furnizorii din zona in care locuim. Iata patru plante medicinale care pot fi cultivate pe un teren de mici dimensiuni si care ne pot aduce venituri substantiale inca de la prima recoltare:

Aloe Vera

Aloe Vera este o planta care contine o gama variata de vitamine, aminoacizi si minerale. Aceasta este folosita in special pentru regenerarea celulelor pielii, ca analgezic si pentru intarirea sistemului imunitar. Proprietatile benefice ale plantei de Aloe Vera sunt multiple si tocmai din aceasta cauza exista o serie de tratamente naturiste care au in componenta lor aceasta planta dar si lapte de magarita, un alt produs natural renumit pentru beneficiile medicale si cosmetice pe care le ofera.

Aloe Vera se va dezvolta cel mai bine in interior, iar pentru a o planta vom avea nevoie de un ghiveci de lut, pamant de flori, muschi de turba, pietris si un butas de Aloe Vera. La fundul ghiveciului vom adauga pietrisul, dupa care vom umple ghiveciul pana la jumatate cu pamantul de flori, iar in continuare vom adauga muschiul de turba. In final, vom planta si butasul de Aloe Vera.

Salvia

Salvia are o multime de beneficii. S-a dovedit ca ajuta extrem de mult memoria, in special la varstnici. Salvia este si o sursa excelenta de vitamina K si este bogata in numerosi antioxidanti.

Salvia este o planta perena care se raspandeste foarte usor si poate supravietui si peste iarna in aproape orice tip de clima. Are nevoie de lumina si de un drenaj bun, care poate fi intreprins cu ajutorul pietrisului, insa nu trebuie udata excesiv. In interior, se aseaza in ghivece captusite cu pietricele, care sa permita un drenaj cat mai bun, peste care se pune pamant mixt. In lipsa luminii naturale, se pot folosi becuri pozitionate cam la 15 cm deasupra plantei si lasate aprinse cam 14 ore pe zi.

Echinaceea

Cultivarea de echinaceea este inca la inceput in agricultura romaneasca, si de aceea, competitia nu este una foarte mare. Desi este o planta ce provine din America de Nord, echinaceea se adapteaza fara probleme la clima din Romania, iar pentru dezvoltarea corespunzatoare, planta va avea nevoie de un sol fertil dar nisipos. Pentru o suprafata de 1.000 mp de cultura de echinacea, este nevoie de circa 5.000 rasaduri, iar un rasad se obtine din 4-5 seminte.

Pentru ca nu are daunatori, echinaceea nu presupune costuri de intretinere foarte mari, iar cu o productie realizata pe un teren de 1.000 mp se pot obtine venituri de 10.000 de lei inca din primul an, venituri ce se vor putea dubla in al doilea an de recoltare. Cultivarea acestei plante in regim ecologic este foarte simpla, deoarece singura interventie necesara in cultura este smulgerea manuala a buruienilor.

Ricin

O cultura profitabila de ricin poate fi infiintata si pe un teren cu o suprafata de un hectar. Totusi, pentru dezvoltarea corecta a plantei, vom avea nevoie de sol fertil, bogat in nutrienti. In cazul in care solul nu este tocmai bogat, va trebui sa ajutam cultura cu ingrasamant si prin irigare.

In cazul ricinului, cel mai mare cost este reprezentat de samanta. In medie, costul pe kilogram variaza intre 80 si 130 de lei, in functie de soiul ales, iar pentru o cultura de un hectar vom avea nevoie de circa 25 de kilograme.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE