Cultura cornului, uitata in general de fermierii romani, se poate dovedi o solutie inteligenta de valorificare a solurilor putin fertile. Coarnele, fructele acestei plante, sunt dulci, mici si rosii, de circa 2 cm lungime. Gospodinele prepara din ele dulceturi, siropuri, sosuri iar uneori acestea se folosesc inclusiv la lichioruri.

Cornul este o planta iubitoare de lumina si caldura, de altfel in flora spontana se instaleza numai pe versantii sudici. Este rezistent la secetele de lunga durata si nu este pretentios fata de sol, rezistand pe cele mai variate terenuri.

Tehnologii de infiintare si intretinere pana la intrarea pe rod

Deorece cornul nu este pretentios fata de conditiile de sol si valorifica bine o categorie mare de soluri improprii pentru cultura altor specii, totusi pentru infiintarea plantatiilor sunt indicate terenuri adapostite de vanturi, langa perdelele de protectie sau la poalele padurilor naturale. Terenul trebuie sa fie plan sau in panta de 10-15%, pe versanti uniformi cu expozitie sudica, sud-vestica si sud- estica. Randurile se proiecteaza astfel incat lungimea lor sa nu depaseasca 200 m.

Pregatirea terenului in vederea infiintari plantatiilor consta in: eliberarea terenului de planta premergatoare; aratura adanca la 20-30 cm, discuirea araturii, pichetarea terenului se face in general la distanta de 4 m intre randuri si 3 m intre plante pe rand, densitatea plantatiei putand ajunge in anumite conditii si la 1000-1250 plante/ha.

Plantarea se face fie cu material saditor obtinut prin altoire pe portaloi de corn cu vigoare mica, fie cu material saditor obtinut pe cale generativa din biotipuri selectionate.

In plantatiile comerciale cornul se poate conduce sub forma de tufa, cu trunchi inalt sau pitic.

Conducerea sub forma de tufa aplatizata se practica in plantatiile extensive, pe terenuri in panta unde cornul are rolul de fixare a solului. Distantele de plantare sunt de 4 m intre randuri si de 3 m intre plante pe rand.

Conducerea sub forma de trunchi inalt (0,70-0,80m). Se practica in plantatiile comerciale iar ulterior formarii nu mai necesita prea multe interventii, distantele de plantare recomandate fiind aceleasi. Si conducerea cu trunchi jos (0,30-0,40 m) este o forma de coroana ce raspunde cel mai bine cerintelor biologice ale speciei.

Plantarea se poate face toamna, in prima decada a lunii noiembrie sau primavara foarte devreme tinand cont de faptul ca aceasta specie porneste in vegetatie foarte timpuriu. La groapa de plantare se administreza cate 5 kg de mranita, 40 g superfosfat si 30 g sare potasica.

Taierile de formare si rodire incep imediat dupa plantare, astfel pentru forma de conducere cu trunchi inalt, se alege o tulpina dreapta la care se taie scurt la cep cresterile laterale. In primul an de la plantare se inlatura toti drajonii de la baza plantei, iar o parte din cei ce cresc pe ax se inlatura, restul se ciupesc la 2-3 frunze pana la inaltimea de 70-90 cm. In anul al doilea in timpul primaverii si verii se proiecteaza coroana din lastarii care s-au dezvoltat anul anterior la inaltimea de 1,10-1,20m se vor alege 2-3 ramuri care vor reprezenta scheletul coroanei.

In primavara celui de-al treilea an, din cele trei ramuri distantate la 10-15 cm intre ele se scurteaza cu 1/3 din lungimea lor iar axul se limiteaza la 35-40 cm, celelalte cresteri se taie la inel. In anul patru de la plantare din noile cresteri se mai aleg inca 4-5 ramuri de ordinul I, ce trebuie sa imbrace axul cat mai uniform. Prelungirea axului se elimina. In urmatorii ani ramurile de semischelet ce apar pe ramurile de ordinul I se raresc la 30 cm, apoi se mai inlatura doar ramurile ce apar direct din ax sau pe ramurile de schelet.

Pentru a obtine tufa inca de la plantare se taie scurt astfel ca din lastarii ce apar la baza coletului se inlatura, astfel incat se aleg 4 ramuri pozitionate simetric in primavara anului II de la plantare. In anii urmatori fiecare tulpina se trateaza ca o singura planta, astfel incat sa se evite indesirea in exces a ramurilor.

Tehnologii de intretinere a plantatiilor dupa intrarea pe rod

Incepand cu anul 4 de la plantare, solul pe rand se mulceste cu fan sau paie, iar intre randuri se mentine inierbat cu ierburi perene, de preferat ar fi trifoiul alb care, se coseste de 3-4 ori in timpul vegetatiei, iar fanul rezultat se foloseste ca mulci de-a lungul randului. Dupa 2-3 ani mulciul se reinnoieste, aplicand o sapa mare pentru incorporarea in sol al mulciului vechi deja putrezit, dupa care se asterne alt strat de mulci de 15-20 cm grosime.

La intervale de 3 ani, se aplica o fertilizare de toamna cu gunoi de grajd semidescompus in doza de 3-4 kg / planta, 40g /planta superfosfat, 20g/planta sare potasica.

Taierea de rodire propriu-zisa la corn se practica tarziu comparativ cu celelalte specii pomicole, abia cand cresterea vegetativa scade in intensitate. Aceasta este usor de executat deoarece cornul diferentiaza muguri de rod, care sunt usor de identificat, pe toate categoriile de ramuri in afara celor de 1 an. Si la aceasta specie apare fenomenul de periodicitate de rodire, iar pentru al evita este absolut necesara repartizarea uniforma a rodului prin indepartarea unor formatiuni fructifere. In momentul in care cresterile vegetative sunt din ce in ce mai mici se fac taieri de intinerire in lemn de 3-5 ani.

Principalele boli si daunatori

Bolile cornului: Putrezirea coletului – Phytophthora cactorum (Leb. Et. Cohn) Schröet. si putregaiul radacinilor – Phytophthora cinamomi ; Patarile frunzelor – Septoria spp. si Cercospora cornicola ; Fainarile – Oidium spp.

Daunatorii cornului : Paduchele testos – Eulecanium cerasorum; Sfredelitorul lastarilor – Synanthedon apiformis (Sesia apiformis)

Recoltarea fructelor

Fructele de corn se matureaza esalonat incepand din luna august pana in octombrie si se recolteaza cu mana sau prin scuturare pe prelate. Fructele de corn se pot recolta si cu putin inainte de maturarea deplina, atunci cand fructele sunt ferme cu aspect lucios, si se pot pastra in depozite frigorifice la 4ºC .

Consumul coarnelor in stare proaspata este limitat de gustul astringent si acrisor al fructelor, de aceea ele se prelucreaza sub forma de dulceata, compot, marmelada, peltea, lichior, etc.

Sursa: Ghidul „Pomi, arbusti fructiferi, capsun – Ghid tehnic si economic”, realizat de Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru pomicultura si Societatea Nationala a Pomicultorilor din Romania.

Share on Facebook