Uleiul de ricin are peste 200 de utilizări în care nu poate fi înlocuit sau în care dă produse superioare din punct de vedere al calității şi eficienței de obţinere. De aceea, cultivarea ricinului poate deveni o sursă importantă de venit pentru fermieri, mai ales pentru cei care se orientează către agricultura ecologică.

Pe bursele internaționale, prețul semințelor de ricin a urcat la aproape 73 de dolari pentru o sută de kilograme, în cazul contractelor cu livrare în luna noiembrie, în  vreme ce o tonă de porumb se tranzacționează cu circa 140 de dolari. În plus, produsele farmaceutice sau cosmetice care conțin extrase din plante cultivate în regim ecologic sunt mult mai scumpe decât cele care au fost obținute din plante cultivate tradițional.

Ricinul este un arbust laticifer, care poate atinge înălțimea de 10-12 m, cu o coroană de până la 4-5 m diametru. În România, ricinul ste cultivat ca plantă anuală cu o perioadă de vegetaţie de 150-250 zile. Rădăcina ricinului este pivotantă și pătrunde în pământ până la adâncimea de 2,5-3 m, cu ramificaţii laterale până la 1 m.

Tulpina ricinului este erectă, fistuloasă, ramificată, cu înălţime diferită în funcţie de condiţiile de vegetaţie şi soi. În zonele temperate, ajunge la 1-3 metri. Ramificarea tulpinii este simpodială. După formarea a 5-12 internodii, tulpina îşi încetează creşterea, iar din mugurele terminal se formează prima inflorescenţă (racem primar). După 10-20 zile, din mugurii situaţi pe tulpină, sub inflorescenţă, apar 2-3 ramificaţii, înserate sub un unghi de 45º faţă de tulpina principală. Acestea reprezintă ramificaţiile de ordinul întâi, care, după ce formează 4-7 internodii, se opresc din creştere şi fiecare dă naştere unei inflorescenţe (raceme secundare). Ramificaţiile de ordinul întâi, la rândul lor, produc noi ramificaţii (de ordinul doi), care se termină, şi ele, cu câte o inflorescenţă (raceme terţiare). Creşterea şi ramificarea ricinului este continuă, în condiţii corespunzătoare de temperatură, astfel încât pe aceeaşi tulpină se pot găsi la un moment dat raceme, în toate fazele de dezvoltare. Această particularitate biologică a ricinului prezintă dezavantaje în tehnologia de cultivare.

Frunzele de ricin sunt palmat lobate, cu 5-12 lobi, cu marginea serată, lung peţiolate (cu inserţia peţiolului pe partea inferioară a limbului), glabre, lucioase şi dispuse altern. Limbul are o suprafaţă mare, de 25-60 cm diametru. Frunzele, ca şi tulpina, pot avea o nuanţă roşietică sau argintie. La baza peţiolului sunt dispuse glande nectarifere.

Ricinul este o plantă monoică, cu florile mascule înserate la baza inflorescenţei iar cele femele în partea superioară a acesteia. Inflorescenţa este un racem compus cu o lungime de 10-80 cm, de formă conică, cilindrică sau ovală. Florile sunt formate dintr-un periant simplu, verde-gălbui, roşu, roz sau violet. Florile mascule sunt dispuse în formă de spirală şi au androceul format din numeroase stamine ramificate. Florile femele sunt grupate în ciorchini şi sunt alcătuite dintr-un ovar trilocular (în fiecare lojă se dezvoltă un singur ovul), cu trei stigmate roşietice, bifidate. Polenizarea este anemofilă sau entomofilă.

Fructul este o capsulă triloculară dehiscentă sau indehiscentă, cu suprafaţa netedă sau acoperită cu ţepi, şi conţine, de obicei, trei seminţe. Seminţele sunt mari, oval-alungite, turtite, lipsite de endosperm, cu o excrescenţă cornoasă în dreptul micropilului, numită „caruncul”. Masa hectolitrică este de 50-58 kg, iar conţinutul în ulei de 45,1-58,5 %, putând ajunge până la 62-63%.

Cum se cultivă ricinul

Ricinul are pretenţii ecologice asemănătoare cu ale porumbului. Seminţele încolţesc la temperatura minimă de 10-11°C, dar la 25-30°C germinează în 3 zile. Scăderea temperaturii, în timpul vegetaţiei, sub 20°C încetinețte creşterea ricinului şi prelungește durata vegetaţiei. Umiditatea este, de asemenea, necesară în cantităţi mari, mai ales în timpul creşterii părţii vegetative a plantelor. Ricinul necesită 250-300 mm precipitaţii în perioada de vegetaţie. În perioda de înflorire ca şi de maturare a fructelor nu sunt de dorit precipitaţii.

Solul favorabil culturii ricinului trebuie să fie mijlociu, permeabil, fertil, profund (cu apa freatică sub 1,5 m) şi pH-ul de 6-7. Totuşi, ricinul suportă bine sărăturile. Nu se recomandă cultivarea ricinului pe soluri prea grele, prea uşoare sau mlăştinoase.

În România, ricinul se cultivă în special în câmpia de sud (județele Teleorman, Ilfov, Ialomiţa, Olt, Brăila), iar pe suprafeţe mai reduse în judeţele Buzău, Tulcea şi Constanţa. Soiurile de ricin cele mai utilizate sunt Safir (menţinătorul soiului este ICDA Fundulea), Teleorman şi Vlaşca (menţinătorul soiului este SCDA Teleorman).

Ricinul se cultivă ca plantă anuală. Cele mai bune premergătoare pentru ricin sunt leguminoasele (ex. arahidele, fasolea, bobul), cerealele (porumb, orz, mei), bumbacul şi alte prăşitoare fertilizate organic. Nu este recomandată cultura ricinului după plante mari consumatoare de apă, cum sunt sorgul sau iarba de Sudan. Nu este recomandată monocultura, din cauza înmulţirii bolilor, în primul rând a fuzariozei. După ricin se pot cultiva majoritatea plantelor de cultură.

Necesarul de elemente nutritive pentru realizarea a 100 kg seminţe de ricin plus producţia secundară este de 6,0-7,1 kg N, 1,7-3,0 kg P2O5, 5,9-7,0 kg K2O şi 5,8-6,0 kg CaO. Gunoiul de grajd sau compostul pot fi aplicate la ricin, cu un spor de producţie de 15-27%. Când se aplică îngrăşămintele organice la planta premergătoare, de exemplu la porumb), utilizarea acestora de către plantele de ricin este eficientă.

Pentru rezultate optime în cultivarea ricinului, trebuie efectuată o arătură adâncă, de toamnă, la 25-30 cm, mai ales pe solurile argiloase, în agregat cu grapa stelată, pentru mărunţirea solului şi conservarea mai bună a apei în sol. Primăvara, solul se pregăteşte prin 1-2 lucrări cu grapa cu discuri, iar înainte de semănat se lucrează cu combinatorul, la adâncimea de 9-12 cm.

Sămânţa de ricin destinată semănatului trebuie să fie mare, lucioasă, cu puritate de 100% şi germinaţie de mininum 85%. În zonele temperate, unde se obţine un singur racem, pentru o maturare uniformă, semănatul se face la distanţe mai mari, 0,7/0,3 m sau 0,6/0,2 m, cu 50-80.000 plante/ha.

Adâncimea de semănat este între 6-7 cm pe soluri mai grele şi 8-11 cm pe soluri mai uşoare.

Necesarul de sămânţă la hectar este în medie de 16-18 kg.

Perioada optimă de semănat este atunci când temperatura (dimineaţa, la ora 8, la 10 cm adâncime) ajunge la 10-12 grade Celsius, 2-3 zile consecutiv. Astfel, perioada optimă de semănat este din ultima decadă a lunii aprilie şi până în prima decadă din luna mai.

Ricinul este sensibil la îmburuienare. Combaterea buruienilor se poate realiza prin 2-3 praşile mecanice între rânduri şi 2 praşile manuale pe rând. La a doua praşilă manuală se face şi răritul, dacă este cazul. Ultima praşilă mecanică se efectuează când plantele au cel mult 35-40 cm înălţime, realizându-se şi o uşoară bilonare a rândurilor.

În zonele cu precipitaţii reduse în perioada de vegetaţie este necesară irigarea. Perioada critică pentru apă a ricinului este în fazele de apariţie a racemului principal, de ramificare a tulpinii şi de umplere a seminţelor. Se efectuează 3-4 udări, prin brazde (pentru prevenirea apariţiei bolilor), cu 600-1.000 m3/ha.

Pentru a produce 100 de kilograme de sămânţă, ricinul consumă 6-7,5 kg de azot, 1,6-1,7 kg pentoxid de fosfor şi 5,9-9 kg de oxid de potasiu, în funcție de proprietățile solului.

Recoltarea ricinului se poate face manual sau mecanizat. Recoltarea manuală se face eşalonat, la coacerea (brunificarea) tuturor capsulelor dintr-un racem, când umiditatea seminţelor este sub 13-15%. Fructele recoltate se usucă la soare, apoi se decapsulează cu batoze speciale. Recoltarea manuală necesită un volum mare de forţă de muncă (125 ore om/tona de fructe recoltate).

Recoltarea integrală se poate face cu combine de recoltat ricin. Dacă nu se dispune de combină specială pentru ricin, recoltarea se poate face în două etape: capsulele din cultura de ricin desicată se recoltează, în prima fază, cu combina pentru cereale, la care se fac adaptările de rigoare, iar în a doua fază capsulele se treieră pentru extragerea seminţelor cu batoze pentru decapsulat ricin.

După decapsulare, sămânţa se condiţionează prin vânturare, selectare şi uscare. Păstrarea seminţelor de ricin se face la maximum 8,5% umiditate.

Producţia de ricin ce se poate obţine diferă de sistemul de cultură şi condiţiile de vegetaţie, putând oscila între 500 şi 1.800 kg/ha, iar, în condiţii optime se pot obţine și producţii mai mari.

Ricinul se cultivă în scop ornamental, pentru frumusețea plantei, și în scop industrial și medicinal, datorită valorii terapeutice și a utilizării uleiului extras din semințele de ricin drept combustibil. Seminţele de ricin conţin gliceride, lectine, uleiuri vegetale, acidul ricinoleic, acizi oleici, stearici, linoleici, un alcaloid (ricinină), o toxoalbumină (ricina), enzime, vitamina E, betacarotenoizi, lipide, proteine. Acidul ricinoleic stimulează peristaltimul intestinal, producând purgaţi. Uleiul de ricin mai este folosit în caz de parazitoze intestinale, iar în uz extern pentru alopecie, bătături, negi, papiloame, veruci, acnee, ulceraţii, cicatrici cheloide.

Atenție, din cauza  prezenţei în compoziţie a toxoalbuminei, ricina poate produce aglutinarea globulelor roşii cauzând moartea. Consumul a câteva seminţe de ricin poate fi mortal! De aceea, uleiul din seminţe de ricin se extrage în laboratoare specializate şi se foloseşte în uz intern doar în doza recomandată de medic sau preparate standardizate bine dozate.

Share on Facebook
Print Friendly