Produsele care conțin Ginkgo biloba sunt printre cele mai vândute suplimente alimentare, iar cele obținute din arborii cultivați în sistem ecologic sunt mult mai scumpe decât cele care conțin extracte din pomii cultivați în regim tradițional.

De peste cinci milenii, chinezii folosesc frunza de Ginkgo biloba, ale cărei efecte terapeutice au fost relativ recent descoperite de către Occident, însă cercetările efectuate asupra acestora au condus la rezultate uimitoare. Spre exemplu, în 1990, Elias James “E.J.” Corey a primit premiul Nobel pentru chimie, după ce a reușit, printre altele, să sintetizeze o substanță din frunzele de Ginkgo biloba, care, potrivit ultimelor descoperiri în domeniu, contribuie la diminuarea riscului de respingere a unui organ, în cazul unui transplant, precum și la tratarea astmului și a șocurilor anafilactice.

Denumit şi „copacul lui Dumnezeu”, „arborele vieţii”, „arborele-pagodă”, „caisa argintie” sau „arborele templier”, Ginkgo biloba a fost adus în Europa şi plantat în Grădina Botanică din Utrecht, Olanda, în 1710.

Cultivarea Ginkgo biloba: unde există cele mai mari plantații

Datorită numeroaselor utilizări în tratarea unui număr mare de afecțiuni și, implicit a cererii mari venită din partea industriei farmaceutice, au fost înființate plantații de Ginkgo biloba peste tot în lume, cum ar fi Germania, Franța, SUA sau Argentina. Una dintre cele mai mari plantații din afara Chinei se află în Sumter, din statul Carolina de Sud. Aici, pe o suprafață de circa 400 de hectare de soluri nisipoase au fost plantați aproximativ 10 milioane de puieți, cu o densitate de circa 25.000 de bucăți la hectar. Aceștia sunt ținuți la dimensiunea unor arbuști și tăiați din rădăcină la fiecare cinci ani.

Recoltarea frunzelor începe, în ferma americană, la jumătatea lunii iulie, când frunzele sunt încă verzi. Recoltarea se face cu utilaje folosite la recoltarea bumbacului, dotate cu echipamente speciale. Deoarece frunzele se desprind mai ușor de pe ramuri atunci când temperaturile sunt mai scăzute, recoltarea frunzelor de Ginkgo biloba se face după lăsarea serii și până la ivirea zorilor.

Apoi, frunzele de Ginkgo biloba trebuie puse la uscat în cel mult 12 ore de la recoltare, altfel își încep să își piardă proprietățile. Uscarea frunzelor de Ginkgo biloba se face într-un tambur enorm. Peste 1.100 de tone de frunze de Ginkgo biloba uscate sunt apoi exportate către Europa, unde sunt livrate către producători de ceaiuri sau companii farmaceutice.

O altă mare plantație de Ginkgo biloba se află la Bordeaux, în Franța, însă cele mai mari suprafețe sunt înregistrate, bineînțeles, în China. Numai în regiunea chineză Jiangsu sunt cultivate cu Ginkgo biloba peste 3.000 de hectare.

Cultivarea Ginkgo biloba, arborele care rezistă până la minus 30 de grade Celsius

„De peste cinci mii de ani, chinezii folosesc frunza de Ginkgo biloba. Culmea este că Occidentul, care nu crede în metodele chinezești, folosește pe scară largă frunzele acestui copac. Cele mai eficiente remedii se obțin din mugurii și frunzele crude de Ginkgo biloba. Frunzele uscate se folosesc mai ales la  tincturi, fabricarea medicamentelor sau ceaiuri”, ne-a declarat ing. Petre Biolan, un pionier în cultivarea Ginkgo biloba în România.

Deși, în general, plantarea se face la o densitate mare, ing. Petre Biolan recomandă o densitate mai mică.

„Plantarea este făcută precum la arbuștii fructiferi, iar recoltarea lăstarilor mecanizat. Eu aș face o plantație precum cea de nuc, adică aș planta pomii la 10 pe 10 metri pe rând și între rânduri”, spune acesta.

Astfel, pentru a înființa o plantație de Ginkgo biloba pe un hectar, ar fi necesari 100 de pomi. Prețul pomului depinde de gradul de dezvoltare, variind în jurul a circa 50 de lei pentru un pom cu o înălțime de un metru, ceea ce înseamnă o cheltuială strict cu achiziționarea materialului săditor de 5.000 de lei.

De asemenea, suprafața de teren pe care va fi înființată plantația de Ginkgo biloba trebuie să fie împrejmuită, pentru a-i ține la distanță pe singurii dăunători cunoscuți ai acestui arbore: iepurii și caprele.

Arborii de Ginkgo biloba rezistă până la minus 30 de grade Celsius, însă puieții sunt sensibili la ger. Ginkgo biloba este o specie longevivă, cu exemplare care au ajuns la vârste de peste o mie de ani. Arborele de Ginkgo biloba atinge o înălțime de 20-30 de metri, în condițiile pedo-climatice din România.

Totodată, deoarece Ginkgo biloba crește destul de greu, restul terenului se poate folosi prin culturi intercalate, cum ar fi cele de coacăz, de la care se pot recolta mugurii, frunzele și fructele, legume, pășune,  fâneață, sau se poate semăna o foarte bună plantă meliferă, cum este Facelia. Apicultorii își pot ține liniștiți stupii în plantația de Ginkgo biloba, deoarece această cultură nu are boli sau dăunători care să necesite stropiri cu pesticide.

Specie mare iubitoare de lumină, care poate fi cultivată cu succes în zona litorală și în zone situate la o altitudine de până la 600-700 de metri, Ginkgo biloba se dezvoltă bine pe terenuri care nu permit stagnarea apei.  Pentru plantare normal ca terenul trebuie sa fie bine curățat și arat. Ing. Petre Biolan spune că nu este necesară fertilizarea solului cu gunoi de grajd sau alte tipuri de îngrășăminte, însă, dacă terenul este argilos, se poate pune mraniță amestecata cu nisip. Gropile se fac la o dimensiune de 40 pe 40 cm, la o adâncime de 40 cm, deoarece rădăcinile nu sunt mari. Rădăcina nu se fasonează, însă este recomandat să fie mocirlită, iar apoi să fie protejată de vânt sau soare, pentru a se evita deshidratarea.

Pentru buna dezvoltare a plantației de Ginkgo biloba este necesară irigarea acesteia măcar în primii doi ani de viață.

Vara, de la Ginkgo biloba se pot recolta în scopuri medicinale atât mugurii, cât și frunzele, într-o proporție de 1:20, cu excepția celor din vârf. Toamna, înainte de căderea brumei, se pot recolta frunzele cu excepția celor din vârful lăstarilor.

Ginkgo biloba: indicații terapeutice

Ginkgo biloba este utilizat pentru îmbunătățirea memoriei, a capacității de concentrare și a atenției, în combaterea depresiei, aterosclerozei, atacului cerebral, arteritei obliterantă și a mâinilor și picioarelor reci. Ginkgo biloba este adjuvant în menopauză și în sindromul premenstrual, precum și în tumorile mamare. De asemenea, Ginkgo biloba este adjuvant în afecțiunile urechilor și tulburările oculare, datorită antioxidanților și flavonoidelor pe care le conține.

Totodată, Ginkgo biloba este un adevărat adjuvant în tratamentele anticelulitice, iar cremele pe bază de Ginkgo biloba se folosesc înaintea masajului anticelulitic, deoarece stimulează microcirculația cutanată și decongestionează țesuturile.

Ca toate plantele medicinale, și Ginkgo biloba are contraindicații. Fiind un remediu naturist excelent pentru circulație și memorie, Ginkgo biloba potențează efectul medicamentelor anticoagulante, cum sunt aspirina sau heparina, și poate provoca hemoragii foarte puternice, consumat în doze mari. Nici tratamentul pentru epilepsie nu se împacă foarte bine cu consumul de Ginkgo biloba. De asemenea, Ginkgo biloba este contraindicat femeilor însărcinate, precum și celor care alăptează.

Share on Facebook