Creșterea crapului: o investiție de 120.000 de euro se recuperează într-un an

Facebook
Twitter

Președintele Patronatului Peștelui din România și fostul șef al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), Gheorghe Ștefan, spune că din creșterea crapului se poate face profit după primul an de activitate.

Gheorghe Ștefan a pus bazele propriei ferme piscicole, la Mihăilești, unde crește crap în regim super intensiv.

„În crescătoria mea, bag crap primăvara în aprilie la 150 de game și în septembrie are două kilograme”, a rezumat fostul șef al ANPA programul de creștere, în cadrul unei conferințe.

Astfel, de pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați, produce anual 80 de tone de crap. Investiția inițială a fost de 120.000 de euro, bani care pot fi amortizați în primul an. Despre drumul său către succes cu firma Pelicanul Distribution, pima crescătorie intensivă de crap din România, dr. ing. Gheorghe Ștefan spune că este doctoratul său. Aceasta deoarece, neavând date tehnice, a făcut singur planurile unor cuști metalice, pe care le-a denumit viviere. Partea superioară este menținută la suprafață cu ajutorul flotoarelor.

Producția a fost începută în 2011. A importat puiet din Bulgaria deoarece aceștia erau mai bine hrăniți comparativ cu cei din România.  Dacă bulgarii puteau livra puiet de 200 de grame, furnizorii din România ofereau puiet de 50-60 de grame. Cu furaje de calitate, care conțin în proporție de aproape o treime vitamine și proteine, crapul poate ajunge de la 200 de grame la 3 kilograme, în numai doi ani, față de trei ani, cât durează de regulă în România

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE