Crescatorii de porci trag semnalul de alarma: autoritatile ar trebui sa faca o campanie de prevenire a pestei porcine, similara cu cea anti-covid

Facebook
Twitter

Autoritatile ar trebui sa implementeze o campanie media de informare pentru stoparea raspandirii virusului pestei porcine africane, similara ca model cu cea anti-covid, in conditiile in care seful de actiune de combatere a PPA este aceeasi persoana responsabila cu combaterea pandemiei de COVID-19, Raed Arafat, a declarat Adrian Balaban, membru in consiliul director al Asociatiei Producatorilor de Carne de Porc din Romania (APCPR).

„Asa cum apareau la televizor, cand a inceput nebunia cu covidul, asa ar trebui sa faca si acum sa apara la televizor, intrucat conducatorul actiunii de combatere a pestei porcine africane in Romania, spre suprinderea tuturor, este acelasi care a fost si conducatorul actiunii de combatere a pandemiei de covid in Romania, Raed Arafat. Deci acelasi personaj ar trebui sa apara si sa spuna ca avem in continuare problema asta (pesta porcina, n.r.), fiti constienti ca nu scapam de ea, daca nu adoptam anumite masuri, de igiena personala si de biosecuritate in exploatatiile de crestere a porcilor”, a afirmat, intr-o conferinta de presa, Adrian Balaban.

Reprezentantul APCPR a subliniat ca toate recomandarile Comisiei Europene incep cu recomandarile de informare si constientizare a cetatenilor.

„Toate recomandarile care au venit de la Comisie, inclusiv legislatia europeana pentru prevenirea si combaterea pestei porcine, incep asa: ‘informarea si constientizarea cetatenilor asupra riscului raspandirii virusului peste porcine si a consecintelor sale economice’. Toate incep asa! ANSVSA a primit bani din 2016 pentru asta. Asa cum s-au facut campanii de informare pentru covid trebuiau sa strecoare pe langa covid ca mai exista si pesta porcina africana, care nu va afecteaza pe voi direct, nu veti muri, in schimb va arde la buzunar”, a precizat Balaban.

Nu in ultimul rand, reprezentantul APCPR a sustinut ca ANSVSA nu verifica respectarea numeroaselor legi care reglementeaza cresterea porcilor.

„Autoritatea are vreo 20 de legi si ordonante care se bat cap in cap si ei nu stiu pe care sa o aplice prima. Incepand de la prima lege, cea care te obliga sa te duci sa-ti iei acel cod de exploatatie de la medicul veterinar, si pana la nu stiu cate legi mai au ei in continuare, toate acele legi iti spun ce ar trebui tu sa faci. La ei nu exista imposibilitate legala, exista un blocaj mental. Ei sunt blocati, le e frica sa faca absolut orice. Au tot ceea ce le trebuie, doar sa le aplice. Acum vor sa mai inventeze inca o lege, un fel de Constitutie a cresterii porcului in Romania si asta sa rezolve toate problemele. Cum va rezolva acea lege toate problemele, ca tot va trebui cineva s-o aplice? De ce nu aplica cele 40 de legi sau cate au ei acum? Exista legislatie specifica pentru pesta porcina africana. Exista legislatie sanitara veterinara. Exista legislatie pentru modul in care trebuie inregistrate si autorizate exploatatiile de crestere a animalelor, pentru transport, pentru toate. Cum adica nu exista?”, a transmis Adrian Balaban.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE