Construcția Canalului Siret-Bărăgan, la un pas de start

Facebook
Twitter

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților, împreună cu Comisia juridică se vor pronunța astăzi cu privire la proiectul de lege privind înființarea Regiei Autonome „Administrația Canalului Siret-Bărăgan”.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Prin realizarea Canalului Siret-Bărăgan, care a început în perioada comunistă, vor fi irigate 500.000 de hectare amplasate pe traseul acestuia vor fi irigate la costuri minime, ceea ce va genera un spor de producție de 120 milioane euro, anual, fermierilor din zone tranzitate de cei 190 de km, cât e lungimea canalului.

Valoarea investițiilor estimate pentru realizarea chiuvetei este de 2,6 miliarde de euro. Fondurile necesare vor fi finanţate din bugetul de stat, concesionări sau parteneriate public-privat, împrumuturi sau fonduri externe nerambursabile. Una dintre sursele de finanțare anunțate de guvern o reprezintă companiile chinezești. De asemenea, finanțarea se va face și din perceperea unor tarife asupra activităţilor de exploatare a canalului Siret-Bărăgan, tarife de concesiune şi alte venituri.

Regia Autonomă „Administraţia Canalului Siret Bărăgan”, care va fi înființată în urma adoptării proiectului de lege discutat azi de Comisiile de specialitate din Camera Deputaților, va efectua studiile şi documentaţiiler tehnioco-economice necesare proiectării şi realizării canalului şi va urmări întreg procesul până la finalizarea investiţiei, potrivit documentul adoptat de Senat. În proiect se mai precizează că regia va putea concesiona unui administrator privat activitatea de exploatare şi întreţinere a canalului, inclusiv prin intermediul unui operator privat/concesionar.

Totuși, în cazul irigaţiilor, rămâne problema infrastructurii primare, iar acolo ar fi nevoie de un miliard de euro pentru a reabilita tot ceea ce există în proprietatea statului.

„Cred că din punct de vedere strategic, din punct de vedere al interesului naţional, această infrastructură trebuie să rămână în continuare în proprietatea statului. Mă refer la staţiile de pompare, la canalele magistrale, astfel încât în anumite amenajări de irigaţii să nu existe fermieri mai mici care să fie sufocaţi de fermierii mai mari”, a precizat recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

În doi ani, cu fonduri europene, se va putea reface infrastructura secundară de irigaţii, care va asigura o mai mică „volatilitate” a producţiei agricole şi preţuri mai competitive.

„Este important este să menţinem producţia la nivel constant şi în special în sud, în Banat, în Dobrogea, Moldova, acest lucru se poate face prin reabilitarea sistemului de irigaţie. Iar Programul Naţional de Dezvoltare Rurală vine să rezolve această problemă. Sunt 370 de milioane de euro alocaţi şi eu cred că în doi ani de zile, cu această infuzie de fonduri europene vom rezolva toată infrastructura secundară de irigaţii”, a mai spus Daniel Constantin.

La prezentarea noului program de guvernare, premierul Victor Ponta a subliniat că pe lista de priorități sunt agricultura ecologică şi produsele tradiționale, realizarea canalului Siret-Bărăgan și a infrastructurii secundare pentru irigații și dezvoltarea satului românesc.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE