Producătorii din sectorul vegetal, precum și cei din zootehnie au fost chemați azi la sediul Ministerului Agriculturii, unde ministrul Daniel Constantin le va prezenta noul PNDR 2014-2020.
„Astăzi, 14 ianuarie 2014, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, are întâlniri cu producătorii agricoli la sediul instituției. Astfel, începând cu ora 11.00 se va întâlni cu producătorii agricoli din sectorul vegetal și la ora 12.00 sunt așteptați producătorii din sectorul zootehnic”, se arată într-un comunicat remis de MADR.
Numai că fermierii spun că întâlnirea are loc prea târziu.
„Marți ne-a chemat ministerul să ne prezinte PNDR 2014-2020, iar pe 15 (miercuri n.r.) pleacă la Bruxelles. Deci, vom avea suficient timp să ne pronunțăm”, a declarat Daniel Ciobanu, vicepreședintele LAPAR.
Rămâne de văzut dacă nemulțumirile sau observațiile fermierilor vor avea ecou.