Plăţile pentru bovine aferente acestui an vor începe de mâine, potrivit ministrului Agriculturii Daniel Constantin, citat de Mediafax.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii au declarat agenţiei Mediafax că subvenția în acest an va ajunge la un cuantum total de 729 lei/ de animal pentru o vacă cu producţia de 3 tone şi la 1.097 de lei pentru un animal care produce 7 tone de lapte. Spre comparație, în anul 2013 cuantumul pe cap de bovină era de 453 lei, la care se adăuga sprijinul pentru cantitatea de lapte livrată sau vândută direct.

“Statul vrea să crească din acest an cantitatea de lapte produsă în România şi am majorat subvenţia pentru vacile de lapte. Am luat aceste măsuri pentru că vrem să facem faţă competiţiei din 2015, atunci când se vor elimina cotele de lapte”, a precizat pentru Mediafax ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Acesta a adăugat că plăţile pentru bovine aferente acestui an vor începe de luni.
Lactate mai ieftine cu 10%
În anul de cotă 2012/2013 nivelul de referinţă la vânzări directe a fost de 1,7 milioane de tone, din care eligibile la primă au fost doar puţin peste un milion de tone.
“Sperăm că prin aceste majorări ale subvenţiilor să se schimbe structura fermelor din România. Acum, 83% din efectivele de vaci de lapte se află în gospodării de 1-2 capete. Dintre aceste animale, care se găsesc în 640.000 de gospodării, doar 35% vând lapte procesat”, a spus Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale din Industria Laptelui (APRIL), citat de Mediafax.

Astfel, producţia de lapte va creşte cu aproximativ 15% în acest an, ca urmare a majorării cu peste 50% a subvenţiei pentru vacile de lapte, iar preţurile vor urma să scadă cu până la 10%, pe fondul ofertei suplimentare.
Dacă în anul 2007 existau în România aproape 1,6 milioane de bovine, numărul acestora a scăzut în 2013 la 1,078 milioane de animale.

Share on Facebook
Print Friendly