Comisia Europeană a respins etichetarea tarii de origine in cazul laptelui si a produselor din lapte, intr-un raport care urmeaza sa fie aprobat in plen. Raportul, publicat ieri, a concluzionat că etichetarea obligatorie a originii laptelui cât şi a cărnii „minore” (carne de cal, carne de iepure şi carne de vânat) ar „pune o povară suplimentară” pentru autorităţile de reglementare.

„Etichetarea obligatorie a originii ar presupune servicii de reglementare mai mari pentru majoritatea produselor evaluate în raport şi de aceea întrebarea în cauză este de a evalua dacă echilibrul dintre costuri şi beneficii este de aşa natură încât să justifice indicaţia de obligatoriu”, se argumentează în raport, precizeaza DairyReporter.com

Etichetarea opţională a produselor ar fi o alternativă potrivită, fără a impune sarcini suplimentare asupra industriei şi a autorităţilor. Etichetarea obligatorie şi cea opţională a produselor au fost evaluate în 9 ţări UE, pentru lapte şi produsele din lapte, cum ar fi brânza şi iaurtul de băut. Studiul, efectuat de un consultant independent, a constatat că, în timp ce cosumatorii sunt interesaţi de originea laptelui şi a produselor lactate, aceştia „nu sunt dispuşi să plătească mai mult pentru informaţiile suplimentare”.

Prin urmare, raportul sugerează că opţiunile existente pentru otichetarea opţională ar putea aborda unele cerinţe ale consumatorilor, păstrând în acelaşi timp, flexibilitatea opţională pentru statele membre UE şi operatorii de produse alimentare”, se prevede în buletinul CE.

Răspunsul jucătorilor din industria lactatelor a fost amestecat. Asociaţia Europeană Dairy (EDA) a salutat concluziile raportului, fiind de acord că etichetarea originii să rămână opţională.

Judith Bryans, CEO Dairy UK, a spus că este dezamăgită de concluziile raportului: „Există o cerere de consum evidentă pentru informaţii mai clare cu privire la ţara de origine a produselor alimentare, aşa cum este ilustrat şi de normele existente pentru carnea proaspătă. Prin urmare, este logic să se facă şi pasul următor şi să se introducă aceste cerinţe pentru lapte şi laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate”, a susţinut Ceo Dairy UK.

Share on Facebook