Comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, vizitează România

Facebook
Twitter

Pe 12 martie 2015, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, îl va însoți pe comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, într-o vizită la proiecte finanțate prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, situate în județul Argeș.

Comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, împreună cu comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, vizitează România în perioada 12-13 martie 2015.

Cei trei demnitari vor vizita ferma de creștere a porcinelor Suinprod Radic, din comuna Rătești, județul Argeș.

Totodată, pe 13 martie, comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, va vorbi la Bucureşti, în cadrul conferinţei „Reducerea sărăciei şi a riscului de excluziune socială”, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România. La eveniment vor participa Angela Filote, şefa Reprezentanţei, Daniel Constantin, ministrul agriculturii, Cornelia Mihai, fost secretar de stat la Agricultură, Alexandru Potor, fermier şi preşedinte al Federaţiei Naţionale a GAL-urilor, Ancuţa Vameşu, coordonatoarea Institutului de Economie Socială.

Aceasta este prima vizită a noului comisar european pentru Agricultură, Phil Hoan, în România, după preluarea mandatului de la Dacian Cioloș.

Ministerul Agriculturii așteaptă aprobarea Comisiei Europene cu privire la Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. După e anul trecut, în luna mai, a fost deschisă, pe răspunderea statului membru, o sesiune de depunere a proiectelor, pe 25 martie, oficialii de la București promit că se va da startul accesării fondurilor europene nerambursabile pentru agricultură, urmând ca acordul formal al Comisiei Europene să fie emis în luna iunie.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE