Focul bacterian (Erwinia amylovora) este cea mai pagubitoare boala a gutuiului, parului si marului (Familia Rosaceae).

Atacul se manifesta pe flori, lastari, ramuri, trunchi. Pe flori, atacul se manifesta prin ofilirea, innegrirea si uscarea inflorescentelor. Atacul poate fi confundat cu atacul de monilioze.

Forma cea mai evidenta apare pe lastari. Lastarii atacati se brunifica, se vestejesc si se indoaie sub forma de carlig. Pe tulpini si ramuri atacul incepe in dreptul unui mugure mortificat. Parenchimul si suberul se lipesc de lemn. Pe vreme umeda, pe organele atacate la nivelul scoartei, se constata prezenta unor picaturi translucide, mucilaginoase ce reprezinta coloniile de bacterii.

Boala se manifesta puternic primavara (mai-iunie), stagneaza vara si reapare toamna (septembrie-octombrie). Daca nu se iau masuri de combatere, la cativa ani, pomii se usuca in masa.

Boala (bacteria) se transmite de la pomii bolnavi la cei sanatosi prin uneltele de taiat (foarfece, fierastraie nedizinfectate) si anumiti vectori transmitatori (grauri, psylide etc.).

In livezile atacate de focul bacterian (Erwinia amylovora) se vor lua masuri de igiena culturala si combatere chimica, astfel:

Masuri de igiena culturala:

  • cultivarea de soiuri rezistente;
  • la pomii afectati, taierile se vor face separat de pomii sanatosi;
  • dezinfectia instrumentelor folosite la taiat;
  • se vor elimina lastarii atacati la o distanta de 50 cm. sub zona afectata si distrugerea lor prin ardere;
  • se vor executa tratamente chimice pentru combaterea vectorilor de transmitere a bacteriei.

Tratamente chimice:

  • FUNGURAN OH 50 WP-0,04%(s.a.-cupru sub forma de hidroxid de cupru-50%) sau
  • ALCUPRAL 50 PU-0,04%(s.a.-cupru sub forma de oxiclorura de cupru-50%) sau
  • CHAMPION 50 WP-0,04%(s.a.-cupru-50%) sau
  • VITRA 50 WP-0,04%(s.a.-hidroxid de cupru-50%).

 Tratamentele fitosanitare se vor executa la timpul optim, iar la prepararea solutiei se vor respecta:

  • dozele sau concentratiile recomandate;
  • compatibilitatea produselor de protectia plantelor;
  • folosirea produselor de protectia plantelor din grupe chimice diferite.

La efectuarea tratamentelor fitosanitare cu P.P.P., se vor respecta cu strictete normele de protectia muncii, de protectie a albinelor (conf. Ord. Interminesterial 127/1991), animalelor, pestilor si altor vietuitoare acvatice.

Ing. Caltun Florin,

Directia Agricola Vrancea,

Unitatea Fitosanitara

Share on Facebook