Uniunea Europeană a decis, în luna decembrie a anului trecut, că guvernele naționale trebuie să aibă decizia privind interzicerea cultivării organismelor modificate genetic (OMG).
Parlamentul European și statele membre au convenit că guvernele naționale pot avea ultimul cuvânt în privința utilizării organismelor modificate genetic (OMG), decizie care contravine mai multor inițiative ale UE care vizează, în mod tradițional, o poziție comună cu privire la politicile UE.
La nivel național, actuala conducere a Ministerului Agriculturii favorizează cultivarea plantelor convenționale. Întrebat dacă vom avea în România culturi de plante modificate genetic, în urma deciziei Parlamentului European şi Comisiei Europene, ministrul de resort, Daniel Constantin a precizat că decizia îi aparține succesorului său.
„Este o întrebare la care probabil că va răspunde viitorul ministru al Agriculturii şi vă spun de ce. Există, într-adevăr, în momentul de faţă legislaţie europeană care permite fiecărui stat membru să decidă dacă implementează în cultură. Deci repet, în cultură, organisme modificate genetic, sau nu. Acest lucru se va întâmpla după ce producătorii de astfel de culturi vor acredita în instituţia europeană denumită EFSA o anumită categorie, în momentul în care se va întâmpla. În momentul de faţă nu avem. A existat un producător care a acreditat, dacă nu mă înşel, soia modificată genetic, dar anul trecut a retras această solicitare. Ca atare, după ce vom avea o solicitare, un produs acreditat la nivel european, atunci statele membre se vor pronunţa dacă implementează în cultură sau nu. După experienţa mea, procesul de acreditare la EFSA durează doi-trei-patru, poate chiar mai mulţi ani şi atunci lucrurile acestea, sau întrebarea aceasta către Guvernul României va veni ceva mai târziu. Acum, în acest moment, pentru că vorbim despre soia, pot să vă spun că soia nemodificată genetic este simulată începând din anul 2015 prin plăţile cu plată. Ca atare, producătorii care au o anumită suprafaţă şi care implementează această cultură de soia, pot primi pe lângă plata clasică 325 de euro pentru primul an, suplimentar pentru că produc soia nemodificată genetic”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, după ședința de Guvern.
Ministerul Agriculturii susține, prin schemele de plăți, culturile de soia obţinută în sistem convenţional. De altfel, nici fermierii români nu s-au înghesuit să cultive porumb modificat genetic, suprafața cultivată reducându-se rapid de la câteva mii de hectare la numai 600 de hectare, ceea ce înseamnă că suprafața cultivată în România cu organisme modificate genetic a scăzut de 12 ori.