Din cele 14.699.000 de persoane în vârstă de 15 ani şi peste, care au făcut obiectul unei anchete derulată de Institutul Național de Statistică (INS), 9.970.000 au lucrat pe parcursul ultimelor 12 luni. Dintre acestea, 130.000 (1,3%) de persoane au avut cel puțin un accident la locul de muncă în perioada de referinţă.

Dintre cele 130.000 de persoane accidentate la locul de muncă, 62.000 (47,6%) lucrau, la momentul producerii accidentului, în activităţi agricole. În industrie şi construcţii îşi desfăşurau activitatea 43.000 persoane (32,7%), iar în sectorul serviciilor 24.000 (18,6%).

„Pentru un număr redus de persoane, informaţiile privind caracteristicile locului de muncă la care s-a produs accidentul nu sunt disponibile”, precizează INS.

Din numărul total al persoanelor accidentate, 63.000 persoane (reprezentând 48,4%) au suferit accidente minore, fiind în incapacitate de muncă de 1 până la 3 zile lucru a fost mai mare de 3 zile pentru 59.000 persoane (45,3%). Un procent de 6,2% (8.000 persoane) dintre accidentaţi nu au lipsit deloc de la locul de muncă, reluându-şi activitatea în aceeaşi zi, iar un număr nesemnificativ de persoane se aflau încă, în perioada de referinţă a anchetei, în perioada de incapacitate temporară de muncă provocată de accident.

 

 

Share on Facebook
Print Friendly